China – Eliminarea vizelor ar putea creşte cu 40% numărul turiştilor ruşi

Decizia autorităţilor chineze de a introduce un program pilot privind eliminarea vizelor pentru cetăţenii ruşi ar putea duce la o creştere de 30% până la 40% a călătoriilor în scop turistic şi de afaceri, a estimat marţi un organism reprezentativ din Rusia, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 02 sept. 2025, 15:22
China - Eliminarea vizelor ar putea creşte cu 40% numărul turiştilor ruşi

„Aspectele legate de vize au rămas o frână”, a spus Artur Muradyan, vicepreşedintele Asociaţiei tur-operatorilor ruşi (ATOR) şi directorul firmei Space Travel din Moscova. „Călătoriile spre China devin la fel de accesibile ca şi cele spre Turcia şi Orientul Mijociu”, a adăugat Muradyan, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Guo Jiakun a anunţat marţi că programul pilot, vizând eliminarea vizelor pentru cetăţenii ruşi, va începe la 15 septembrie.

În 2024, numărul turiştilor ruşi în China s-a dublat, până la 1,6 milioane vizite, de la 734.000 în 2023, potrivit lui Wang Rui, directorul Biroului chinez de turism de la Moscova.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a profitat de întâlnirea de marţi cu omologul rus, Vladimir Putin, pentru a cere o intensificare a relaţiilor dintre cele două ţări, inclusiv pentru proiecte majore. Oficiali din ambele ţări au semnat peste 20 de documente de cooperare bilaterală acoperind o gamă largă de domenii de la energie şi până la inteligenţă artificială.

China a început să extindă programele de eliminare a vizelor pentru mai multe ţări, în contextul în care încearcă să impulsioneze turismul. Cetăţenii din Uzbekistan şi Azerbaidjan pot călători fără vize în China începând din luna iunie, respectiv iulie.

„Este clar că China vrea să impulsioneze consumul intern. Toate aceste programe pentru a aduce mai mulţi oameni în China, şi a-i lăsa să îşi cheltuie banii acolo, fac parte dintr-o strategie mai amplă care vizează creşterea vânzărilor interne şi a stimula economia”, a declarat Alexander Gabuev, director la Carnegie Russia Eurasia Center.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu: Lucrările la depoul Berceni avansează și trebuie să fie gata până la sfârșitul anului. Riscăm să pierdem 52,2 milioane de euro
Ciucu: Lucrările la depoul Berceni avansează și trebuie să fie gata până la sfârșitul anului. Riscăm să pierdem ...
Lucrările de modernizare a depoului Berceni avansează şi trebuie să fie gata până la finalul anului, altfel, există riscul pierderii celor 52,2 milioane de euro atraşi în 2023 pentru......
Letonia vrea să impună taxe vamale de 300% pentru importul de cereale din Rusia și Belarus
Letonia vrea să impună taxe vamale de 300% pentru importul de cereale din Rusia și Belarus
Guvernul leton intenţionează să impună tarife vamale de 300% la cerealele care sosesc din Rusia şi Belarus, a declarat ...
PMB anunță că a creat 158 de locuri de parcare în zona Bulevardului Națiunile Unite
PMB anunță că a creat 158 de locuri de parcare în zona Bulevardului Națiunile Unite
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a creat 158 de locuri de parcare în zona Bulevardului Naţiunile Unite, dintre care ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 80,8 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 80,8 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...