China începe un turneu în Europa. Vizite ale ministrului de externe în Germania, Franţa şi Norvegia

08 05. 2023
china _europe_68567200

Turneul, care se încheie vineri, are loc într-un moment în care China încearcă să se apropie de Europa, pe fondul tensiunilor dintre Beijing şi Washington, şi intenţionează să joace un rol de mediator în războiul din Ucraina, scrie Agerpres.

Qin Gang are prevăzute convorbiri cu omoloaga sa germană Annalena Baerbock, cu şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna, precum şi cu şefa diplomaţiei norvegiene Anniken Huitfeld, a precizat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze Wang Wenbin.

Nu au fost date detalii privind subiectele ce urmează să fie abordate în cursul acestor întrevederi.

Turneul are loc la aproape două săptămâni după o discuţie telefonică, îndelung aşteptată, între preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, prima de la debutul ofensivei ruse din Ucraina din 24 februarie anul trecut.

De asemenea, el intervine după o declaraţie controversată a ambasadorului chinez Lu Shaye în Franţa, la sfârşitul lui aprilie. Acesta a declarat atunci pe un post TV, la o întrebare legată de Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, că ţările fostei URSS „nu au statut efectiv în dreptul internaţional pentru că nu există un acord internaţional care să le materializeze statutul de ţară suverană”, afirmaţie care a stârnit un val de indignare, aminteşte AFP.