China își crește contribuția la bugetul OMS cu 500 de milioane de dolari, ca urmare a părăsirii organizației de către Statele Unite

Guvernul Chinei a anunţat marţi o contribuţie suplimentară de 500 de milioane de dolari pentru următorii cinci ani către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), afectată de o criză financiară gravă în urma retragerii SUA, până acum principalul său contributor, transmite agenția spaniolă de presă EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 20 mai 2025, 19:22
China își crește contribuția la bugetul OMS cu 500 de milioane de dolari, ca urmare a părăsirii organizației de către Statele Unite

Decizia a fost anunţată în cadrul adunării anuale a OMS de la Geneva de către vicepremierul chinez Liu Guizhong, care a subliniat că Beijingul urmăreşte, prin această contribuţie, ca agenţia „să îşi poată exercita mandatul într-un mod independent, profesionist şi guvernat de principii ştiinţifice”.

În perioada 2024-2025, contribuţia SUA a depăşit 700 de milioane de dolari, peste 10% din bugetul general al OMS, în timp ce contribuţia Chinei s-a situat în jurul a 200 de milioane de dolari, conform cifrelor organizaţiei.

Liu a asigurat în intervenţia sa că lumea „se confruntă cu impactul unilateralismului”, ceea ce presupune, de asemenea, „provocări pentru sănătatea globală”, şi a afirmat că politica multilaterală „este calea de a face faţă dificultăţilor şi provocărilor lumii”.

În acest sens, vicepremierul chinez a salutat adoptarea în aceeaşi zi de către membrii OMS a tratatului pentru pregătirea în faţa unor viitoare pandemii şi a apărat acţiunile întreprinse de ţara sa pentru a lupta împotriva COVID-19, ale cărei prime cazuri au fost detectate în China la sfârşitul lui 2019.

„China a fost responsabilă şi constructivă, de asemenea în ceea ce priveşte COVID-19, şi cu timpul s-a dovedit că nu avea sens să criticăm ţara noastră şi OMS-ul”, a afirmat Liu.

În aceeaşi sesiune plenară a adunării OMS a intervenit, în pofida retragerii SUA din organizaţie, secretarul american pentru sănătate, Robert F. Kennedy Jr., care a acuzat agenţia că s-a supus intereselor Chinei.

„OMS nu doar că a cedat în faţa presiunii politice a Chinei, dar a eşuat şi în menţinerea unei organizaţii transparente şi cu o gestionare corectă”, a asigurat Kennedy într-un mesaj video difuzat în timpul reuniunii.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, informeaza sambata DRDP Craiova....
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost ...
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...