China îşi doreşte „haosul” legat de datoria americană – avertizează administraţia Biden

Lupta politică în curs cu privire la datoria americană face jocul Chinei, căreia nu îi place nimic mai mult decât să vadă "haos" în Statele Unite, a avertizat joi şefa operaţiunilor bugetare la Casa Albă, notează AFP.
AGERPRES - vin, 05 mai 2023, 05:52
China îşi doreşte

„Lor le place. Le place haosul în sistemul american. Le place să vadă că nu ne putem îndeplini sarcinile noastre cele mai elementare”, a spus Shalanda Young în cursul briefingului zilnic de la Casa Albă, legat de marele rival chinez, scrie Agerpres.

Responsabila a estimat că această problemă a datoriei americane face parte dintr-o întrebare mai globală: „Ce funcţionează în lume? Mai funcţionează democraţia? Sau modelul chinez funcţionează?!”.

Administraţia Biden şi opoziţia parlamentară republicană sunt angajate într-o dispută în privinţa plafonului datoriei publice, în timp ce numărătoarea inversă este pornită spre o posibilă incapacitate de plată a Statelor Unite, care ar putea avea loc de la 1 iunie.

Congresul american trebuie să voteze în mod regulat ridicarea acestui faimos plafon al datoriei publice. Preşedintele Joe Biden le cere republicanilor să facă acest lucru necondiţionat, dar opoziţia cere în schimb reduceri ale cheltuielilor publice.

Directorul serviciilor secrete americane, Avril Haines, a estimat joi în faţa unei comisii a Senatului că China, dar şi Rusia vor „profita” de un cataclism financiar în Statele Unite pentru a afirma că prima putere mondială „nu este capabilă să funcţioneze ca o democraţie”.

O incapacitate de plată ar genera, indiferent de durata sa, „incertitudine internaţională cu privire la valoarea dolarului şi la instituţiile americane”, creând astfel „volatilitate” pe pieţele legate de moneda americană, a avertizat ea.

Casa Albă a publicat deja miercuri un scenariu foarte sumbru în cazul unui default al datoriei publice americane – ceea ce nu s-a întâmplat până acum – prevăzând o prăbuşire cu 45% a burselor, o recesiune de proporţii istorice şi o explozie a şomajului.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns sub aceeași umbrelă. Destine Broker vine în Patronat
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) se conturează tot mai clar ca reprezentant primar al brokerilor de talie mare și medie. Patronatul a ajuns să strângă sub aceeași umbrelă......
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, în condiţiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel ...
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la Leipzig
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la ...
Germania va închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat ...