China nu acceptă taxe de poluare impusă de UE

China nu va accepta plata taxei pe poluare impuse de Uniunea Europeană unui număr de opt companii aviatice chineze ce operează în interiorul UE, a anunţat directorul adjunct al Administraţiei aviaţiei civile din China, Yan Mingchi, citat sâmbătă de cotidianul chinez China Daily.
Economica.net - S, 18 mai 2013, 08:38
China nu acceptă taxe de poluare impusă de UE

Beijingul ”nu va accepta nicio măsură de piaţă unilaterală şi coercitivă”, a avertizat Yan Mingchi, care a estimat că în cazul companiilor aeriene din ţările în curs de dezvoltare ar trebui asigurat un ajutor financiar şi tehnologic pentru a putea face faţă evoluţiilor legate de limitarea efectelor schimbărilor climatice.

Comisia Europeană a anunţat vineri că opt companii aeriene chineze şi două companii indiene sunt pasibile de amenzi pentru că au refuzat să plătească taxa de poluare pentru cursele operate în 2012 în interiorul spaţiului Uniunii Europene. Contactarea companiilor şi lansarea procedurilor de recuperare a amenzilor revine statelor membre ale UE unde au fost înregistrate plecările în curse ale avioanelor respectivelor companii.

Cele opt companii chineze, între care Air China, au emis 24.500 tone de CO2 în timpul curselor intra-comunitare în 2012. Ele riscă o amendă de 100 de euro pe tona de dioxid de carbon emis, iar valoarea totală a amenzilor se ridică la 2,4 milioane de euro, a precizat executivul UE. Amenzile trebuie primite de Germania (Air China), Franţa (China Eastern), Olanda (Jade Cargo şi China Southern), Luxemburg (Yantze River Express Airlines) şi Belgia (Hainan Airlines), ţări din care cele opt companii chineze asigură legături în interiorul UE.

Emisiile celor două companii indiene – Air India şi Jet Airways – sunt mai mici, iar amenzile totalizează 30.000 de euro. Această sumă este mult inferioară amenzii de 80.000 de dolari aplicate Air India în 2012 de către SUA, pentru lipsa unor informaţii pe site-ul de internet al acestui operator, a menţionat Comisia Europeană. Cele două companii indiene vor trebui, la rândul lor, să achite amenzile Marii Britanii, de unde asigură cursele intra-comunitare.

De la 1 ianuarie 2012, UE obligă companiile aeriene care operează în spaţiul său, indiferent de naţionalitate, să cumpere echivalentul a 15% din certificatele de emisie de CO2, respectiv 32 de milioane de tone, ca măsură de luptă contra încălzirii climatice. Companiile ariene pot să includă valoarea acestei taxe în preţul biletelor de călătorie

Te-ar mai putea interesa și
La doar un an de la reducerea cu 50% a valorii tichetelor de vacanță, efectele sunt deja grave și vizibile în turism, susține Asociația Resto Constanța
La doar un an de la reducerea cu 50% a valorii tichetelor de vacanță, efectele sunt deja grave și vizibile în turism, ...
Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a înjumătăţit în doar un an de la reducerea cu 50% a valorii tichetelor de vacanţă, pentru că o mare parte dintre proprietari......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul s-a apropiat de 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul s-a apropiat de 119 milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni, iar rulajul total s-a ridicat ...
Curtea Supremă a SUA îi acordă președintelui dreptul de a demite fără motiv responsabilii agenților independente, dar nu și conducerea Federal Reserve
Curtea Supremă a SUA îi acordă președintelui dreptul de a demite fără motiv responsabilii agenților independente, ...
Curtea Supremă a SUA i-a oferit luni preşedintelui Donald Trump puterea de a demite după bunul plac responsabili din agenţiile ...
FOTO Drum sub Autostrada A1 București – Pitești. Cum va arăta noua legătură rutieră dintre două mari străzi din vestul Capitalei
FOTO Drum sub Autostrada A1 București – Pitești. Cum va arăta noua legătură rutieră dintre două mari străzi ...
Primăria Sectorului 6 anunță luni finalizarea studiului de fezabilitate pentru construirea uneia dintre cele mai importante ...