China se deschide unei participări mai mare a capitalului privat în mai multe domenii

China va deschide anumite sectoare controlate de stat, cum ar fi căile ferate, energia nucleară sau conductele de petrol pentru o participare mai mare a capitalului privat într-un moment în care acest tip de investiţii se confruntă cu incertitudini atât la nivel naţional, cât şi internaţional, relatează marţi EFE.
AGERPRES - mar, 11 nov. 2025, 10:44
China se deschide unei participări mai mare a capitalului privat în mai multe domenii

Consiliul de Stat (executivul) a anunţat luni seara peste 12 măsuri menite să „stimuleze şi să promoveze dezvoltarea” investiţiilor private, precizând că va studia participarea acestora în proiecte din sectoarele menţionate, dar şi altele, precum reţelele electrice, aprovizionarea cu apă sau depozitarea gazelor naturale, care necesită aprobarea statului, scrie Agerpres.

„Se va încuraja şi susţine participarea capitalului privat (…). Pentru proiectele potrivite, cota de participare a capitalului privat poate fi de 10% sau mai mult”, se precizează în document, publicat pe site-ul oficial al instituţiei.

Plafonul concret al investiţiilor private pentru fiecare proiect va fi decis „în funcţie de situaţia actuală a proiectului, interesul companiilor private de a participa şi cerinţele legale”.

Potrivit unui expert guvernamental citat de ziarul Economic Information Daily, participarea capitalului privat în acest tip de proiecte era „relativ scăzută” până acum, deoarece în sectoare precum energia nucleară, pragul pentru aceste investiţii nu depăşea 2% până la 10% până în august anul trecut.

Guvernul va încuraja, de asemenea, companiile private să participe la noi proiecte de infrastructură urbană de dimensiuni relativ mici, dar cu potenţial de rentabilitate sau la construirea economiei de joasă altitudine (activităţi economice aeriene desfăşurate sub 3.000 de metri, de exemplu, cu drone) şi în spaţiul aerian comercial, precum şi să promoveze cercetarea tehnologică.

În acest scop, executivul chinez promite o „interdicţie strictă a impunerii de condiţii suplimentare” pentru intrarea capitalului privat în proiectele menţionate, precum şi rezervarea unor procente din bugete pentru a încuraja participarea IMM-urilor atunci când condiţiile permit.

Bloomberg descrie acest pachet de măsuri drept „unul dintre cei mai concreţi paşi făcuţi până acum de Beijing pentru a sprijini sectorul privat”, care se confrunta cu restricţii de investiţii mai mari decât cele ale firmelor publice şi atribuie iniţiativa scăderii cheltuielilor companiilor străine, de peste 10% pe parcursul primelor trei trimestre.

Perspectivele de deflaţie şi obstacolele impuse de alte ţări produselor chinezeşti au făcut ca companiile private ale gigantului asiatic să fie mai reticente în a-şi creşte investiţiile, văzându-şi afectate conturile de profit.

Deşi China rămâne nominal un stat socialist, sănătatea sectorului privat este esenţială, aminteşte publicaţia menţionată, deoarece contribuie cu peste 50% din veniturile fiscale şi cu 60% din PIB-ul naţional şi generează aproximativ 80% din locurile de muncă din zonele urbane.

Te-ar mai putea interesa și
Un gigant american deschide o nouă fabrică în România
Un gigant american deschide o nouă fabrică în România
O nouă fabrică de componente electronice destinată sectorului energetic va fi deschisă în comuna Fărcaşa din județul Maramureș, anunţă Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş....
UE vrea să ridice interdicţia asupra unor cipuri din China pe care le-a interzis în urmă cu câteva săptămâni
UE vrea să ridice interdicţia asupra unor cipuri din China pe care le-a interzis în urmă cu câteva săptămâni
Comisia Europeană va propune ridicarea, temporară, a sancţiunilor impuse unui important furnizor chinez de semiconductori, ...
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie a fost mai mică, prețul a fost mai mare
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pentru primele trei luni ale anului vânzări ...
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Băncii Transilvania este de 1,14 miliarde lei, cu 30,1% peste nivelul din aceeași perioadă a ...