China şi Rusia fac exerciţii navale comune în Marea Chinei de Sud

Economica.net
12 09. 2016
2015_10_15_paracels_rsz_crp_81745200

Exerciţiile în largul coastei provinciei chineze Guangdong vor include nave, submarine, avioane, nave dotate cu elicoptere, unităţi cu echipamente maritime şi amfibii, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

Timp de opt zile, cele două ţări se vor concentra în principal asupra simulării unor acţiuni comune de apărare aeriană, antisubmarină, căutare şi salvare pe mare, precum şi de preluare a controlului asupra unor insule, a indicat acesta.

Experţii au avertizat că Beijingul şi-ar putea creşte prezenţa militară în apele în litigiu pentru a-şi arăta poziţia fermă în această problemă.

Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga decisese în luna iulie că Beijingul nu are dreptul din punct de vedere juridic să pretindă extinderea spaţiului său maritim în disputa cu Filipinele. China a contestat decizia, declarând-o ‘nulă şi neavenită’.