China şi ţările arabe îndeamnă regimul sirian să aplice planul Annan

Economica.net
01 06. 2012
bombardamente_siria_780909755_81353500

„China şi ţările arabe lansează un apel către părţile siriene să aplice în totalitate planul lui Kofi Annan” (emisarul ONU şi al Ligii Arabe), se indica într-un comunicat final al întâlnirii. „Trebuie să se evite pericolul unei intervenţii străine şi scenariul anarhiei şi războiului civil în Siria”.

„Comunitatea internaţională trebuie să îşi dubleze eforturile şi să îndemne autorităţile siriene să aplice strict şi imediat planul Annan”, a declarat ministrul chinez al Afacerilor Externe, Yang Jiechi. „Susţinem fără rezerve misiunea Annan şi misiunea observatorilor ONU”, a adăugat acesta.

La debutul întrunirii, joi dimineaţă, preşedintele tunisian, Moncef Marzouki, şi alţi oficiali din cele aproximativ 15 state arabe reunite la Hammamet, au cerut

Chinei, aliată Damascului, să pună presiune asupra regimului sirian pentru „a înceta violenţele şi masacrele”, şi să aplice planul Annan.