China – Vânzările auto au crescut în aprilie pentru a treia lună consecutiv

Vânzările de vehicule în China, cea mai mare piaţă auto din lume, au crescut în aprilie pentru a treia lună consecutiv, cu 14,8% faţă de perioada similară din 2024, subvenţiile guvernamentale atenuând impactul taxelor vamale americane asupra încrederii consumatorilor, arată datele publicate luni de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CPCA), transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 12 mai 2025, 11:14
China - Vânzările auto au crescut în aprilie pentru a treia lună consecutiv

Luna trecută, vânzările de vehicule au urcat la 1,78 milioane de unităţi iar în primele patru luni din acest an au totalizat 6,97 milioane de unităţi, un avans anual de 8,2%, scrie Agerpres.

În aprilie, vehicule propulsate cu forme noi de energie (NEV), au urcat în ritm anual cu 33,9%, reprezentând 50,8% din totalul vânzărilor.

De asemenea, exporturile Chinei de maşini au scăzut cu 2,2% în aprilie, faţă de perioada similară din 2024, după un declin de 8% în martie, arată datele CPCA.

Programul prin care se subvenţionează achiziţionarea unui vehicul propulsat cu forme noi de energie în schimbul celui vechi a acoperit până acum în acest an 2,71 milioane de autoturisme, arată datele oficiale, atenuând impactul taxelor vamale americane asupra încrederii consumatorilor. În urma programului de subvenţii, derulat atât la nivel central cât şi local, ar urma să fie achiziţionate anul acesta 15 milioane de autoturisme, a afirmat Cui Dongshu, secretar general al CPCA. Anul trecut, cumpărătorii au achiziţionat prin programul de subvenţii 6,8 milioane de vehicule, iar 60% din consumatori au optat pentru vehicule propulsate cu forme noi de energie (NEV).

Piaţa chineză de automobile electrice şi hibride a cunoscut o creştere fulminantă în ultimii ani, unul dintre motive fiind şi subvenţiile generoase oferite de Beijing.

Însă încetinirea activităţii în a doua economie mondială, care se resimte şi asupra cheltuielilor de consum, antrenează o concurenţă acerbă între producătorii chinezi de automobile.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...