China vrea să creeze o organizație internațională pentru cooperare în domeniul AI

China a anunţat că intenţionează să creeze o organizaţie internaţională pentru cooperare în domeniul inteligenţei artificiale (AI), poziţionându-se drept o alternativă la Statele Unite, în contextul în care cele două superputeri concurează pentru influenţă asupra acestei tehnologii transformatoare, transmite Reuters, preluată de News.ro.
News.ro - lun, 28 iul. 2025, 08:23
China vrea să creeze o organizație internațională pentru cooperare în domeniul AI

Premierul Li Qiang a declarat, în cadrul Conferinţei Mondiale pentru Inteligenţă Artificială desfăşurată la Shanghai, că Beijingul doreşte să coordoneze eforturile globale pentru reglementarea AI şi să împărtăşească progresele tehnologice ale Chinei, în special cu ţările din ”Sudul Global” – state emergente sau în curs de dezvoltare.

Fără a menţiona direct Statele Unite, Li a avertizat împotriva transformării AI într-un „joc exclusivist” controlat de un număr restrâns de ţări sau companii, sugerând că iniţiativele americane de limitare a avansului chinez în domeniu riscă să creeze dezechilibre globale.

Anunţul Chinei a venit în aceeaşi săptămână în care administraţia Trump a prezentat un plan strategic ce vizează extinderea masivă a exporturilor de AI către aliaţi, într-o încercare de a menţine supremaţia tehnologică a SUA.

Li a subliniat că „guvernanţa globală a AI este fragmentată”, din cauza diferenţelor de viziune şi reglementare între state, şi a pledat pentru formarea rapidă a unui cadru internaţional bazat pe consens larg. Printre obstacolele actuale se numără lipsa chipurilor AI şi restricţiile privind mobilitatea experţilor.

China ia în calcul ca sediul noii organizaţii să fie la Shanghai, potrivit declaraţiilor vice-ministrului de externe Ma Zhaoxu, care a condus o masă rotundă cu reprezentanţi din peste 30 de ţări, inclusiv Rusia, Africa de Sud, Qatar, Coreea de Sud şi Germania.

Totodată, Ministerul chinez de Externe a publicat online un plan de acţiune pentru guvernanţa globală a AI, invitând guverne, organizaţii internaţionale, companii şi centre de cercetare să coopereze şi să încurajeze schimburile internaţionale, inclusiv printr-o comunitate open-source transfrontalieră.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Rusia – Veniturile din petrol scad, în pofida majorării cotaţiilor
Rusia – Veniturile din petrol scad, în pofida majorării cotaţiilor
Veniturile Rusiei din energie au scăzut anul acesta cu 17%, chiar dacă cotaţia ţiţeiului său Urals atinge maximele ultimilor zece ani, pe fondul atacurilor ucrainene care au perturbat......
Tranzacția anului pe piața de fitness: 18GYM și Stay Fit Gym își unesc forțele într-o rețea uriașă cu peste 120 de cluburi
Tranzacția anului pe piața de fitness: 18GYM și Stay Fit Gym își unesc forțele într-o rețea uriașă cu peste 120 ...
18GYM, o rețea de săli de fitness din România cu creștere accelerată, susținută de Enterprise Investors, și Stay ...
Atac major al Ucrainei în Moscova şi împrejurimi. 650 de drone au lovit regiunea
Atac major al Ucrainei în Moscova şi împrejurimi. 650 de drone au lovit regiunea
Moscova şi regiunea înconjurătoare au fost vizate de un atac ucrainean major, mobilizând aproximativ 650 de drone în ...
Christian Tour, clarificări de ultimă oră pentru investitori: Ce sume are de recuperat de la AnimaWings și ce se întâmplă cu vacanțele
Christian Tour, clarificări de ultimă oră pentru investitori: Ce sume are de recuperat de la AnimaWings și ce se întâmplă ...
Agenția de turism Christian Tour a făcut în urmă cu câteva minute noi precizări despre relația comercială cu AnimaWings ...