Chinezii de la Geely amplifică ofensiva din Europa: 1.000 de dealeri în cinci ani și 15 modele noi în trei ani

Lansat oficial în România la finalul anului trecut, brandul chinez Geely are planuri mari de extindere în Europa. Marca vizează o rețea compusă din 1.000 de dealeri în următorii cinci ani și pune la bătaie 15 noi modele în următorii trei ani.
Robert Stan - lun, 27 oct. 2025, 08:15
Chinezii de la Geely amplifică ofensiva din Europa: 1.000 de dealeri în cinci ani și 15 modele noi în trei ani

Chinezii de la Geely și-au propus o extindere accelerată a rețelei de vânzări din Europa, obiectivul actual fiind acela de a deschide 1.000 de dealeri în regiune în termen de cinci ani.

Având un puternic portofoliu de mărci, care include Volvo, Lotus și Polestar (controlate de grupul chinez), Zeekr, Lynk & CO și Geely, grupul se va concentra pe modele complet electrice (BEV) și hibride plug-in (PHEV), susține Moe Wang, directorul internațional al Geely Auto.

Totodată, Michael Yang, directorul Geely în Marea Britanie, țară în care tocmai a fost lansat modelul EX5, a menționat că marca principală a grupului din China va lansa 15 modele în Europa în următorii trei ani cu scopul de a se impune ca brand mainstream.

Potrivit analizelor Dataforce, vânzările mărcii Geely în Europa au fost de 1.829 în primele nouă luni din 2025, în creștere de la doar 659 în perioada similară din anul precedent. Cel mai bine vândut model a fost micul crossover Coolway, cu un volum de 1.129 de unități.

Geely nu este singura marcă din China care înregistrează creșteri majore, e drept, pornind de la un volum foarte redus. Vânzările mărcilor chinezești sunt conduse de MG (deținută de grupul SAIC), BYD și Omoda & Jaecoo (ambele deținute de grupul Chery).

În septembrie, mărcile chinezești au deținut o cotă de 13,2% din piața auto din Marea Britanie. MG a vândut mai multe mașini decât multe branduri mult mai cunoscute în Europa,, precum Nissan, Peugeot și Skoda, terminând luna pe locul opt în topul celor mai căutate mărci din Marea Britanie.

Odată cu impunerea de taxe vamale majorate pentru mașinile complet electrice de Uniunea Europeană, mărcile chineze s-au reorientat rapid către vânzarea de vehicule hibride cu încărcare la priză (PHEV). Rezultatele s-au văzut imediat, în septembrie aceste branduri capturând o cincime din piața PHEV. Practic, în septembrie, una din cinci mașini PHEV comercializată în Europa a provenit de la un brand chinez.

Mai mult chiar, în Marea Britanie – care a ales să nu impună taxe majorate chinezilor – avansul mărcilor din China este tot mai mare. „Clienții își pierd loialitatea față de mărcile tradiționale”, notează directorul reprezentanței Geely din Marea Britanie.

Același oficial a declarat și că divizia Geely din Europa se va concentra în principal pe SUV-uri cu dimensiuni mici și medii. Brandul va vinde și hatchback-uri mici și compacte, inclusiv un hibrid plug-in, a adăugat el. Primul hatchback va fi probabil o versiune a modelului electric Geely Geome Star Wish, comercializat în China, care are o lungime de 4.135 mm și este construit pe aceeași platformă GEA (Global Intelligent New Energy Architecture) ca și EX5.

Citește și:
– Marca Geely va fi lansată oficial în România pe 20 septembrie 2024

Te-ar mai putea interesa și
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. Efectul: izolarea teritoriului naţional în cadrul pieţei europene
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. ...
Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Esaote SpA (Italia), Esaote Europe BV (Olanda), DTL Medical SRL (România), Camed Medical Systems GmbH (Germania) și BMS Ultraschall (Germania) cu......
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, exportate pe cinci continente
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, ...
Țara noastră joacă un rol strategic în reindustrializarea Europei prin fabrica Philip Morris România din Otopeni. Cu ...
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia Europeană. Propuneri și soluții
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia ...
După ce Comisia Europeană a revizuit semnificativ perspectivele de creștere economică a României, confederația patronală ...
Ce spune Bolojan despre semnarea acordului SAFE
Ce spune Bolojan despre semnarea acordului SAFE
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că, prin semnarea acordului SAFE dintre România şi Comisia Europeană, ţara ...