Chinezii de la HNA Group scot la vânzare proprietăţi imobiliare în străinătate, în valoare de şase miliarde de dolari

Economica.net
18 12. 2017
calculator_385506_1280_21769000

Până în urmă cu câteva luni, HNA cumpăra în mod agresiv active pe plan global, dar acum este sub presiune pentru a-şi achita datoriile cu care a finanţat din 2015 achiziţii în valoare de peste 40 de miliarde de dolari. În ultimele săptămâni, nivelul lichidităţilor companiei chineze a fost sub presiune, iar o parte dintre costurile sale de finanţare au urcat.

HNA speră să obţină aproximativ şase miliarde de dolari din vânzarea proprietăţilor imobiliare, inclusiv clădiri de birouri în Midtown Manhattan (New York), Canary Wharf (Londra), Mission District (San Francisco), precum şi resorturi în Polinezia Franceză şi clădiri în Australia, susţin sursele.

Pe plan global, compania deţine un portofoliu important de proprietăţi imobiliare, evaluat la aproximativ 14 miliarde de dolari, arată datele Real Capital Analytics.

HNA, care are active de peste 140 miliarde de dolari, are sediul în insula chineză Hainan, iar în ultimii doi ani a anunţat peste 80 de tranzacţii, achiziţionând participaţii în Deutsche Bank AG, lanţul de hoteluri Hilton şi alte afaceri. Anterior, grupul a estimat că datoria sa depăşeşte 100 de miliarde de dolari, aproximativ un sfert fiind scadentă în următorul an.

Miliardarul chinez Chen Feng, care controlează HNA Group, vrea să facă din acest conglomerat una dintre primele 100 companii din lume până la finele acestui deceniu şi una dintre primele 50 de companii până în 2030.