Chinezii de la Xpeng vor să producă automobile electrice în Europa, pentru a atenua tarifele impuse de Bruxelles

Firma chineză Xpeng Inc. caută o locaţie pentru a derula activităţi de producţie în Europa, alăturându-se altor producători chinezi de automobile electrice care caută o soluţie la tarifele suplimentare impuse de Bruxelles pentru automobilele electrice importate din China, prin producţia automobilelor în regiune, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 27 aug. 2024, 10:46
Chinezii de la Xpeng vor să producă automobile electrice în Europa, pentru a atenua tarifele impuse de Bruxelles

Xpeng, partenerul chinez al grupului german Volkswagen AG, este în faza preliminară a alegerii unei locaţii din Uniunea Europeană, în cadrul unei strategii pe mai mulţi ani care vizează producţia la nivel local, a declarat marţi directorul general He Xiaopeng, într-un interviu pentru Bloomberg.

Compania chineză estimează că va construi capacităţi de producţie în zonele cu „riscuri relativ reduse cu mâna de lucru”, a spus He Xiaopeng, adăugând că Xpeng intenţionează, de asemenea, să înfiinţeze un mare centru de date în Europa, în condiţiile în care o colecţie eficientă de software devine crucială pentru capabilităţile de conducere ale automobilelor inteligente.

Planurile de ansamblu ale Xpeng de a deveni o companie globală nu vor fi afectate de tarifele suplimentare anunţate de Bruxelles, a subliniat He Xiaopeng, care a recunoscut totuşi că „profiturile generate în unele ţări europene vor fi diminuate după majorarea tarifelor”.

Prin derularea de activităţi de producţie în Europa, Xpeng se alătură unui număr din ce în ce mai mare de constructori chinezi de automobile electrice, precum BYD Co., Chery Automobile Co. şi Zeekr, care caută să producă în regiune pentru a diminua impactul deciziei Uniunii Europene de a majora tarifele pentru automobilele electrice importate din China, până la 36,3%.

Noile tarife europene sunt doar un aspect dintr-un război comercial global mai amplu. SUA au impus tarife de până la 100% pentru automobilele electrice importate din China, în condiţiile în care cele mai mari economii ale lumii se confruntă în ceea ce priveşte o industrie care a crescut rapid graţie subvenţiilor Beijingului.

Disputele comerciale sunt doar una dintre provocările cu care s-a confruntat Xpeng în ultimii ani. Alte provocări sunt diminuarea vânzărilor şi un război prelungit al preţurilor pe piaţa chineză. Începând din luna ianuarie şi până acum cotaţia acţiunilor Xpeng s-a redus la jumătate.

În prima jumătate a acestui an, Xpeng a livrat aproximativ 50.000 de vehicule, adică aproximativ o cincime din vânzările realizate de grupul BYD Co. într-o singură lună.

Un atu pentru Xpeng este parteneriatul său cu grupul german Volkswagen. Sute dintre angajaţii grupului german lucrează acum la sediul Xpeng din Guangzhou. Vicepreşedinţi din ambele companii se întâlnesc cel puţin odată pe săptămână, dezvăluie He Xiaopeng, adăugând că firma chineză „face toate eforturile pentru a se asigura că parteneriatul funcţionează bine”.

Un exemplu al modului în care compania chineză beneficiază de pe urma colaborării cu Volkswagen are de a face cu gestionarea unor lanţuri complicate de aprovizionare. Cu ajutorul Volkswagen, Xpeng a reuşit să îşi îmbunătăţească marja operaţională până la 14% în al doilea trimestru al acestui an, de la minus 3,9% în urmă cu un an.

De asemenea, Xpeng mizează pe faptul că expertiza sa în domeniul inteligenţei artificiale şi capabilităţile de conducere asistată îi vor permite să facă progrese în Europa. Acesta este unul dintre motivele pentru care Xpeng va trebui să pună la punct un mare centru de date înainte de a introduce aceste capabilităţi în regiune, spune He Xiaopeng.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety Broker, liderul pieței, unde Babeti a fost și angajat, vrea să redevină......
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, ...
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...