Chinezii vin la Bucureşti pentru a analiza implementarea proiectelor din energie şi transporturi

O delegaţie a Departamentului Afaceri Europene din Ministerul Comerţului din China, condusă de Xu Xiaofeng, director general adjunct, s-a întâlnit luni cu secretarul de stat în Ministerul Economiei, Virgil Daniel Popescu, pentru a identifica mijloacele de implementare a proiectelor din energie şi transporturi pentru care chinezii şi-au manifestat interesul cu ocazia vizitei din toamnă a premierului chinez în România.
Economica.net - mar, 21 ian. 2014, 10:38
Chinezii vin la Bucureşti pentru a analiza implementarea proiectelor din energie şi transporturi

‘Demnitarul român a apreciat relaţiile economice şi comerciale româno-chineze, precum şi dinamizarea acestora după vizita oficială a premierului chinez Li Keqiang în România, în luna noiembrie 2013. În acest context s-a constatat evoluţia bună din anul 2013 a comerţului bilateral, favorabilă părţii române – după primele 11 luni ale anului 2013 s-a înregistrat un record istoric al exporturilor româneşti în RP Chineză – 609 milioane de dolari, în creştere cu peste 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi o diminuare a deficitului comercial al României cu peste 250 milioane de dolari’, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Oficialul chinez a confirmat evoluţia relaţiilor economice dintre cele două ţări în ultimul an şi a subliniat interesul Guvernului chinez şi, implicit, al companiilor chineze, de a iniţia noi relaţii comerciale, de a diversifica categoriile de mărfuri importate din România, dar şi de a se implica în proiecte importante de investiţii în ţara noastră.

În acest sens, au fost enumerate ca proiecte de interes pentru partea chineză termocentrala de la Rovinari, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti şi grupurile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, la care s-ar putea adăuga posibile proiecte în infrastructura de transport feroviar şi rutier.

‘Principalul obiectiv al vizitei delegaţiei chineze la Bucureşti este identificarea, împreună cu partea română, a principalelor mijloace de implementare a liniilor directoare stabilite la Summit-ul China – ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE), desfăşurat la Bucureşti în noiembrie 2013, precum şi pregătirea reuniunii miniştrilor economiei şi comerţului din ţările ECE care va avea loc în China în luna iunie 2014. Cu acest prilej, ministerul chinez al Comerţului intenţionează organizarea unei ample expoziţii cu produse specifice din aceste ţări, expoziţie la care România îşi propune participarea cu un stand naţional, în organizarea Ministerului Economiei şi a Consiliului de Export’, se mai arată în comunicat.

După întâlnirea cu demnitarul român, delegaţia chineză a participat la o sesiune de consultări bilaterale cu conducerea Departamentului de Comerţ Exterior şi Relaţii Internaţionale, în cadrul căreia au fost detaliate acţiunile preconizate a se desfăşura în cursul anului 2014.

Printre altele, au fost abordate elemente privind implementarea celor două Memorandumuri de Înţelegere semnate de ministrul român al Economiei, Andrei Gerea, cu omologul său chinez, în noiembrie 2013, precum şi desfăşurarea reuniunilor Comitetului Consultativ româno-chinez privind lucrări de construcţii în domeniul infrastructurii de transport şi a celei de-a XXIV-a Sesiuni a Comisiei Guvernamentale Româno – Chineze de colaborare economică, care va avea loc la Bucureşti în toamna acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...