Chinezii vor primi în jur de 500 de dolari pentru fiecare copil sub vârsta de trei ani

Chinezii vor primi 3.600 de yuani (în jur de 500 dolari) pe an pentru fiecare copil sub vârsta de trei ani, în cadrul primei plăți naționale adoptate de Beijing cu scopul de a stimula natalitatea în întreaga țară, relatează Reuters și BBC.
Hotnews - mar, 29 iul. 2025, 09:58
Chinezii vor primi în jur de 500 de dolari pentru fiecare copil sub vârsta de trei ani

Rata natalității din China este în scădere, chiar și după ce Partidul Comunist aflat la guvernare a abolit, în urmă cu aproape un deceniu, controversata politică a copilului unic.

Ajutoarele financiare vor sprijini în jur de 20 de milioane de familii cu cheltuielile legate de creșterea copiilor, potrivit presei de stat.

Mai multe provincii din China au testat anterior diverse forme de plăți pentru a încuraja oamenii să aibă mai mulți copii, în contextul în care a doua cea mai mare economie a lumii se confruntă cu o criză demografică iminentă.

Schema, anunțată luni, va oferi părinților o sumă totală de până la 10.800 de yuani per copil, până la împlinirea vârstei de 3 ani.

Potrivit postului public de televiziune CCTV din Beijing, politica se va aplica retroactiv de la începutul acestui an. Familiile cu copii născuți între 2022 și 2024 pot solicita, de asemenea, subvenții parțiale.

Această măsură vine în continuarea eforturilor autorităților locale de a crește rata natalității în China.

Orașe și provincii din China au început deja să ofere bani părinților

În luna martie, orașul Hohhot – situat în regiunea de nord a Chinei – a început să ofere rezidenților până la 100.000 de yuani pentru fiecare copil, dar doar cuplurilor care au cel puțin trei copii.

Shenyang, un oraș situat la nord-est de Beijing, oferă 500 de yuani pe lună familiilor locale care au un al treilea copil mai mic de trei ani.

Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Cercetare Demografică YuWa, cu sediul în China, țara se numără printre cele mai costisitoare locuri din lume – în termeni relativi – pentru a avea copii.

Studiul arată că costul mediu pentru creșterea unui copil până la vârsta de 17 ani în China este de aproximativ 75.700 de dolari. În luna ianuarie, datele oficiale au arătat că populația Chinei a scăzut pentru al treilea an consecutiv în 2024.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în 2024 s-au născut 9,54 milioane de copii în China. Aceasta reprezintă o ușoară creștere față de anul anterior, însă populația totală a țării a continuat să se diminueze.

Cei 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei îmbătrânesc rapid, ceea ce accentuează îngrijorările demografice ale Beijingului. În 2023, India a depășit China ca număr de locuitori și a devenit cea mai populată țară din lume.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...