Chiriţoiu: consumatorii de energie ar fi avut de suferit, dacă ar fi continuat comportamentul Hidroelectrica

Furnizorii de energie electrică au fost cei care, până acum, au avut pierderi ca urmare a comportamentului Hidroelectrica de a vinde mai multă energie pe piaţa de echilibrare, unde preţul este mai mare, însă şi consumatorii ar fi avut de suferit dacă acest lucru ar fi continuat, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, pentru Agerpres. 
Economica.net - lun, 10 sept. 2018, 14:23
Chiriţoiu: consumatorii de energie ar fi avut de suferit, dacă ar fi continuat comportamentul Hidroelectrica

Aceasta, în contextul în care, anterior, tot luni, Consiliul a anunţat că a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Hidroelectrica pe piaţa producerii şi comercializării de energie electrică din România.

„Consumatorii nu au resimţit deocamdată impactul acestui comportament al Hidroelectrica şi cei care au avut pierderi au fost furnizorii. Însă, furnizorii nu ar fi putut prelua în continuare aceste pierderi, unii dintre ei chiar au avut probleme şi ar fi început să recupereze aceste pierderi de la consumatori”, a spus Chiriţoiu.

El a adăugat că ancheta Concurenţei va stabili dacă Hidroelectrica a avut, în anumite perioade de timp, o poziţie dominantă pe piaţă şi dacă a abuzat de ea.

„Evident că scopul unei companii este să-şi maximizeze profitul, însă până la un punct, când devine ilegal”, a precizat preşedintele Concurenţei.

Investigaţia se referă la comportamentul Hidroelectrica din perioada 2017-2018 şi se poate solda cu recomandări de completare a cadrului de reglementare din piaţă, a mai spus Chiriţoiu.

Contactaţi de AGERPRES, reprezentanţii Hidroelectrica şi cei ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) nu au dorit să-şi exprime punctul de vedere pe această temă, până la ora transmiterii acestei ştiri.

Consiliul Concurenţei a demarat această investigaţie având suspiciunea că Hidroelectrica, prin comportamentul său de ofertare, a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă (în principal pe Piaţa pentru Ziua Următoare), în scopul realizării unor oferte cu preţuri mai ridicate pe Piaţa de Echilibrare (PE), se arată în comunicat.

Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică, respectiv principala piaţă spot de energie electrică din România, şi reprezintă cadrul organizat în care au loc tranzacţii cu energie electrică pentru fiecare interval orar al zilei următoare (care este şi ziua de livrare). Preţul de închidere al PZU este folosit în mod curent drept preţ de referinţă în domeniul energiei electrice.

Piaţa de echilibrare (PE) este, de asemenea, una dintre componentele pieţei angro de energie electrică, organizată de Operatorul de Transport şi Sistem (OTS), care are rolul de a echilibra balanţa producţie-consum în timp real, în scopul menţinerii siguranţei şi stabilităţii în funcţionare a sistemului energetic naţional.

Piaţa de echilibrare satisface în principal nevoia participanţilor la piaţă de a-şi ajusta cantitatea de energie contractată în funcţie de cerere şi are o puternică componentă tehnică. Pe piaţa de echilibrare Operatorul de Transport şi Sistem cumpără şi/ sau vinde energie electrică de la/ către participanţii la piaţă deţinători de unităţi şi/ sau consumuri dispecerizabile.

Preţul pe piaţa de echilibrare este în general mai mare faţă de preţul de închidere al pieţei înregistrat pe PZU, explică reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

„Analiza comportamentului producătorului de energie electrică Hidroelectrica se realizează în strânsă colaborare cu ANRE şi a avut drept punct de pornire variaţiile semnificative de preţ”, au mai spus reprezentanţii Consiliului.

În cadrul investigaţiei s-au efectuat inspecţii inopinate la sediile societăţilor Hidroelectrica şi Transelectrica, iar documentele ridicate se află în analiză autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Transelectrica nu este parte vizată de investigaţie, inspecţia la sediul companiei realizându-se întrucât autoritatea de concurenţă a considerat că pot fi găsite date şi informaţii relevante pentru analiză efectuată, dată fiind calitatea să de administrator al pieţelor de servicii de echilibrare.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor, au mai explicat reprezentanţii Concurenţei.

Te-ar mai putea interesa și
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Producătorul de armament VMZ Sopot, companie deţinută de statul bulgar, a raportat venituri record de 828 de milioane de leva în 2023, dublu faţă de cifra de afaceri din 2022, informează......
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung Electronics a prezentat miercuri seară o analiză detaliată a gamei sale de televizoare și soundbar-uri pentru ...
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni de majorare a capitalului social
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni ...
JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur ...