Chiriţoiu, despre posibila ieşire a Telekom din România: Şi noi, şi Comisia Europeană vom fi reticenţi

Ne îngrijorează ieşirea unuia dintre cei patru operatori din piaţă (Telekom. n.r.), iar atât noi, cât şi Comisia Europeană, vom fi reticenţi, pentru că e important să ne asigurăm că rămâne o concurenţă puternică în acest sector, a afirmat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe de specialitate, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 30 iun. 2020, 08:40
Chiriţoiu, despre posibila ieşire a Telekom din România: Şi noi, şi Comisia Europeană vom fi reticenţi

„Ne îngrijorează ieşirea unuia dintre cei patru operatori din piaţă (Telekom,n.r.). Dacă se va ajunge acolo, e un subiect care va fi analizat şi de noi, şi de Comisia Europeană. În orice caz, indiferent dacă din raţiuni legale unele decizii vor fi naţionale, unele vor fi la nivel european, vom colabora. Am avut discuţii cu Comisia Europeană cum să ne coordonăm în cazul în care trebuie să analizăm o astfel de operaţiune. Şi noi, şi Comisia, vom fi reticenţi. E important să ne asigurăm că rămâne o concurenţă puternică în piaţă”, a declarat Chiriţoiu.

La finele lunii octombrie 2019, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu, a subliniat că este important ca pachetul de acţiuni de 46%, pe care statul român îl are la Telekom România, să fie foarte bine evaluat.

„Statul român deţine 46% din partea de fix la Telekom (Telekom România – n. r.). Rolul acelui comitet (înfiinţat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – n. r.) a fost să se facă o evaluare a companiei. Cred că e important ca procentul de 46% pe care statul îl are în companie, chiar dacă vorbim despre un procent minoritar, să fie foarte bine evaluat. Cred că e bine, corect şi legal aşa. Nu vreau să dau idei şi să intru în chestiuni comerciale, pentru că nu acesta e rolul ANCOM. Sunt chestiuni pe care cei de la Telekom trebuie să le facă, nu e treaba noastră”, a spus Grindeanu.

La rândul său, în cursul anului trecut, vicepreşedintele ANCOM, Eduard Lovin, declara, pentru AGERPRES, că Telekom România ar trebui să notifice Consiliul Concurenţei cu privire la intenţia de a vinde pachetul de acţiuni către Orange, iar Comisia Europeană trebuie să-şi dea avizul.

Ulterior, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat că nu a primit nimic oficial în legătură cu posibila vânzare de acţiuni Telekom România către Orange, dar, dacă acest lucru este real, „vom ţine legătura foarte aproape de Comisia Europeană”, pentru că este o tranzacţie de interes pentru România şi obiectivul autorităţii este să nu se diminueze concurenţa pe piaţa românească.

Conform informaţiilor publicate în mass-media, Orange ar dori să achiziţioneze fostul Romtelecom (actualmente Telekom România – n. r.) pentru a-şi completa oferta de servicii de telefonie mobilă cu servicii de comunicaţii fixe (internet fix şi cablu TV), pe modelul Vodafone – UPC.

Telekom România este prezentă pe piaţa românească din anul 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi Cosmote România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.

Te-ar mai putea interesa și
ANCOM: peste 15,5 milioane de numere de telefon au fost portate în 18 ani
ANCOM: peste 15,5 milioane de numere de telefon au fost portate în 18 ani
De la data de 21 octombrie 2008, data lansării serviciului de portabilitate în România, peste 15,5 milioane de numere și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul. În primele nouă luni......
SAP România își extinde sediul din Timișoara, în contextul creșterii echipei locale
SAP România își extinde sediul din Timișoara, în contextul creșterii echipei locale
SAP România, subsidiara locală a liderului global în aplicații enterprise și Business AI, anunță inaugurarea unui ...
Totul despre conturile de economii și învestiții pentru pensii. Ce trebuie să știe angajații, firmele și PFA-urile despre noile facilități fiscale
Totul despre conturile de economii și învestiții pentru pensii. Ce trebuie să știe angajații, firmele și PFA-urile ...
Angajatorii care doresc să acceseze această facilitate trebuie să îşi revizuiască politicile de beneficii acordate ...
Black Friday 2026. Altex intră în campanie în data de 29 octombrie
Black Friday 2026. Altex intră în campanie în data de 29 octombrie
Retailerul electroIT Altex, liderul pieței de profil din România va organiza campania de Black Friday 2026 începând cu ...