Chiriţoiu: Este un mit că preţul energiei ar fi fost mai mic în România dacă aveam mai multă producţie

Preţul electricităţii şi al gazelor din România urmează trendul celor din Europa, iar dacă am fi avut mai multă producţie am fi câştigat din exporturi, nu ar fi scăzut preţurile la noi, a afirmat, vineri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la conferinţa "Liberalizarea şi portabilitatea - succesul din telecom vs impasul din energie şi gaze. Asta înseamnă să faci parte dintr-o piaţă internă".
AGERPRES - vin, 04 feb. 2022, 14:18
Chiriţoiu: Este un mit că preţul energiei ar fi fost mai mic în România dacă aveam mai multă producţie

„Un mit în care trăim este problema noastră că nu ne satisfacem necesităţile energetice, că acum câţiva ani exportam energie electrică şi acum importăm. La gaze, importam 10%, acum am ajuns să importăm 20%. Bun, e foarte bine că produci şi exporţi, întrucât câştigi bani, dar preţurile nu au treabă cu asta. Indiferent dacă eşti importator sau exportator, preţurile la electricitate şi gaze vor fi tot cele din Europa. Când sunt mici în Europa, vor fi mici şi la noi, când sunt mari în Europa, vor fi mari şi la noi”, a spus Chiriţoiu.

Subiectul producţiei naţionale de electricitate şi gaze este unul important şi ar fi bine să producem mai mult să exportăm şi să câştigăm bani, în loc să pierdem bani importând.

„Dar preţurile tot alea vor rămâne în piaţă. Din punct de vedere economic, nu ne putem separa de celelalte ţări din UE”, a completat el.

În Europa, este un context cu totul special legat de faptul că, pentru prima dată în istorie, Rusia îşi foloseşte strategic avantajul că este furnizorul principal de gaze al acesteia, a explicat oficialul autorităţii de concurenţă.

„Rusia îşi onorează contractele pe termen lung, dar nu livrează pe pieţele spot. Ne spune Agenţia Europeană de Energie că Rusia ar putea să livreze cu 30% mai multe gaze decât o face în momentul de faţă şi, nelivrând aceste gaze, preţurile au crescut foarte mult”, a semnalat el.

De asemenea, scumpirile din ultimele luni nu au legătură cu liberalizarea, susţine Chiriţoiu. La momentul liberalizării pieţei gazelor, preţurile au scăzut cu 30%, iar la electricitate au crescut, pentru că până atunci erau ţinute artificial la un nivel mic de către autorităţile statului.

„Liberalizarea ajută piaţa să meargă mai bine, iar preţurile, când scad în Europa, scad şi la noi, când cresc în Europa, cresc şi la noi, ceea ce nu ţine neapărat de liberalizare. La electricitate, înainte de liberalizare, preţurile erau anormal de mici, în sensul că statul lua cu japca, folosea firmele de stat ca pe o puşculită şi le obliga să vândă energie sub preţul pieţei, iar când s-a trecut la un preţ de piaţă, preţurile au crescut”, a explicat Chiriţoiu.

Cel mai greu loviţi de această criză au fost consumatorii din statele din Europa de Sud-Est şi mai puţin cei din ţările vestice şi nordice, unde energia era oricum mai scumpă, dar are o importanţă mai mică în coşul de consum.

„Faptul că România are preţuri mai mari la energie decât în UE este un alt mit. Problema este că bursele nu sunt atât de importante în alte ţări cum sunt la noi. Foarte multă electricitate este tranzacţionată pe Piaţa pentru Ziua Următoare”, a mai spus preşedintele Concurenţei.

El a adăugat că nu are niciun semn că actorii din piaţă au încălcat legislaţia concurenţei, iar acest lucru este valabil şi la nivel european.

„Aici e şi o doză de ipocrizie: ne lamentăm că nu avem producţie naţională, dar şi marile firme de stat, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, din ce să facă investiţii dacă tot vrem să vândă la cost şi să nu profite că au costuri mai mici decât piaţa, să genereze profit din care să facă şi investiţii, cumva am vrea să nu câştige nimic şi ne-ar plăcea să fie bine conduse şi profitabile şi să facă şi investiţii. Nu poţi face toate lucrurile acestea deodată”, a arătat Chiriţoiu.

Spre exemplu, dacă acum Hidroelectrica are un profit foarte mare, ar trebui să rămână cu o parte din el să facă investiţii.

Chiriţoiu a mai spus că se aşteaptă la reducerea preţurile începând cu lunile de primăvară, când consumul va scădea.

 

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...