Chiriţoiu: Exceptarea transportatorilor de la plata accizei este o discriminare justificată economic

Economica.net
08 04. 2014
gas-pump_100311665_l_75045900

‘Este o discriminare, dar o discriminare care are sens economic, astfel că este permisă de legislaţia europeană. Aceasta deoarece transportatorii rutieri au costuri mult mai mari cu combustibilul, care ajung la 50% din costurile totale. În alte sectoare de activitate, impactul nu este atât de mare, din acest motiv directiva europeană privind accizarea permite ca transportatorii să fie exceptaţi şi nu alţi agenţi economici din alte sectoare economice’, a explicat Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, dacă România vrea să excepteze şi alte categorii de agenţi economici, va trebui să ceară avizul Comisiei Europene, întrucât este vorba despre un ajutor de stat.

‘Ministerul Finanţelor a luat exact textul din directiva europeană privind accizarea, unde sunt prevăzute excepţiile. Dacă mergem pe altă cale, este destul de complicat să obţinem avizul Comisiei Europene. Nu spun că este imposibil, dar este mai complicat. Teoretic, trebuie să vii cu o raţionalitate să demonstrezi că are sens economic, că se justifică excepţia. N-a mai făcut asta până acum niciun stat membru’, a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei.

Guvernul a aplicat, de la 1 aprilie, o acciză suplimentară de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi, iar transportatorii rutieri vor primi înapoi 4 eurocenţi din această acciză.