Chiriţoiu: Principala cauză a creşterii de preţuri în România este războiul Rusiei în Ucraina

Principala cauză a creşterii de preţuri în România este războiul Rusiei în Ucraina, a afirmat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la conferinţa "Provocări concurenţiale în noul context economic", organizată de Consiliul Concurenţei şi Pria Events.
AGERPRES - mar, 14 iun. 2022, 13:07
Chiriţoiu: Principala cauză a creşterii de preţuri în România este războiul Rusiei în Ucraina

„Acum avem un război la graniţa noastră de est. Din nou, este un lucru pe care generaţiile noastre nu l-a mai întâlnit. La mine în familie erau poveştile bunicilor despre ce s-a întâmplat când au venit ruşii în 1944. Avem o criză serioasă din punct de vedere al securităţii naţionale şi ea are consecinţe economice. Şi ele sunt de fapt legate şi acesta ar fi unul dintre lucrurile pe care care voiam să-l spun astăzi. Vedem toţi inflaţia, suntem nemulţumiţi, vrem să existe soluţii, dar ca să votăm soluţii trebuie să înţelegem cauzele. Nu poţi să vii cu tratamente, nu poţi să rezolvi probleme dacă nu înţelegi ce cauzează acele probleme. Şi mi se pare că vorbim insuficient la noi în ţară, în restul Europei lucrurile cred că sunt mai clare, la noi în ţară nu cred că explicăm suficient de mult opiniei publice că este (…) principala cauză a creşterii de preţuri în România este războiul Rusiei în Ucraina. Şi ştiu că nu este foarte uşor de explicat. Oamenii o să spună: dar ce treabă are războiul din Ucraina cu nu ştiu ce produs, cu nu ştiu, cu preţul alimentelor sau alimente care nu vin din Ucraina? Sau: domnule, dar noi am avut inflaţie şi anul trecut când nu era niciun război în Ucraina? Inflaţia deja începe de anul trecut, cresc preţurile la energie”, a spus Bogdan Chiriţoiu.

El a declarat că aici avem şi analize realizate pe plan intern, dar şi un raport recent al Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) care arată cu preţurile cresc la gaze de la mijlocul anului trecut când Rusia şi- redus livrările de gaze în Europa. Nu numai că au livrat mai puţin, dar au livrat şi golind depozitele din Europa.

„La vremea aceea nu înţelegeam de ce face Rusia asta. Ne întrebam anul trecut de ce se întâmplă. Acum ştim de ce făcea. Pentru că se pregătea de invazie şi voia să aibă mai multă forţă de a negocia, de a şantaja, puteţi să numiţi cum doriţi, faţă ţările din Uniunea Europeană. Acum înţelegem. Ceea ce părea straniu anul trecut acum are sens. Vedem logică lor”, a spus Bogdan Chiriţoiu.

Creşterea preţului la gaze a antrenat creşterea şi a preţului la electricitate. Iar de aici lucrurile se răspândesc în economie şi conduc la inflaţie, a subliniat el.

Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, avem pentru prima dată după 15 ani o inflaţie de două cifre, iar aceasta naşte atât la noi în ţară, dar şi în alte ţări, nemulţumiri şi incertitudine în mediul de afaceri.

El a afirmat în cadrul conferinţei că România s-a descurcat surprinzător de bine în perioada care a trecut, iar acest lucru se vedere în scăderea relativ redusă de PIB pe care a avut-o ţara noastră în pandemie. Revenirea economiei a fost relativ rapidă. Chiar şi acum, rapoartele pe ultimul trimestru au arătat o creştere de PIB peste media Uniunii Europene. Preşedintele Consiliului Concurenţei a spus că economia şi societatea au reacţionat „cât de bine se putea la condiţiile de pandemie”.

Te-ar mai putea interesa și
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din 2022 încoace
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din ...
Fermierii au generat anul trecut 117,7 miliarde de lei din producția agricolă realizată, cu peste 17% mai mult decât în 2024, un an agricol foarte slab....
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety ...
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, ...
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...