Chisăliță, AEI: România ar fi trebuit să pună în funcțiune noile capacități de producție înainte de închiderea celor existente

‘România a reușit o performanță greu de egalat chiar și într-o administrație obișnuită cu ratarea proiectelor. Și-a asumat închiderea centralelor pe cărbune, a obținut bani europeni pentru capacitățile care trebuiau să le înlocuiască, a înființat companii, consilii de administrație și directorate, dar nu a construit centralele. A închis prezentul înainte să construiască viitorul’, a menționat președintele AEI.

Acesta a amintit că, prin PNRR, România și-a asumat eliminarea accelerată a capacităților pe lignit și huilă.

‘La Bruxelles, statul român a prezentat un plan aparent coerent, închidem grupurile pe cărbune, iar în locul lor construim centrale moderne, în ciclu combinat, pe gaze naturale. La Turceni urma să apară o centrală de aproximativ 475 MW, iar la Ișalnița una de 850 MW. Împreună, 1.325 MW de capacitate nouă, flexibilă și controlabilă. Pe hârtie, tranziția era impecabilă. În realitate, România a rămas cu închiderile și fără centralele de înlocuire’, a adăugat Chisăliță.

Potrivit acestuia, pentru realizarea proiectelor au fost constituite societăți mixte între Complexul Energetic Oltenia și companii private.

Proiectele trebuiau să fie puse în funcțiune în anul 2026, însă România a ajuns în 2025-2026 abia la licitațiile pentru proiectare și construcție, a adăugat specialistul.

‘La Ișalnița, societatea de proiect a fost înmatriculată abia în septembrie 2023. Contractul de finanțare, de aproximativ 253 milioane euro din Fondul pentru Modernizare, a fost semnat în februarie 2024. Licitația pentru construirea centralei a fost lansată abia în martie 2025, iar termenul de depunere a ofertelor a fost împins succesiv din iulie în septembrie și apoi în noiembrie 2025’, a precizat Chisăliță.

Președintele AEI susține că, după toate aceste amânări, procedura a fost anulată din nou, în februarie 2026, pentru că nu au existat oferte conforme.

‘La Turceni, licitația pentru centrala de 475 MW a fost lansată abia în ianuarie 2025. În februarie 2026 exista o singură ofertă, pentru un contract estimat la aproximativ 525 milioane euro plus TVA. Chiar dacă aceasta ar fi declarată câștigătoare și contractul ar fi semnat imediat, numai etapa de proiectare și construcție este prevăzută să dureze aproximativ 36 de luni. Cu alte cuvinte, o centrală promisă pentru 2026 nu poate fi gata, în cel mai optimist scenariu, înainte de 2029. Nu mai vorbim despre o întârziere accidentală de câteva luni. Vorbim despre prăbușirea întregului calendar pe baza căruia România și-a asumat închiderea cărbunelui’, a punctat Chisăliță.

El a subliniat că, atunci când proiectele au fost concepute, respectiv 2022 – 2023, echipamentele pentru centralele în ciclu combinat aveau anumite prețuri și anumite termene de livrare.

Astfel, la Ișalnița, costul total fusese estimat la aproximativ 730 milioane euro, iar finanțarea europeană de circa 253 milioane euro acoperea numai o parte.

‘Licitația relansată a ajuns la o valoare de aproximativ 755 milioane euro, fără ca aceasta să garanteze existența unui constructor. La Turceni, estimarea a urcat de la aproximativ 410 milioane euro la circa 525 milioane euro plus TVA. Iar acesta a fost doar începutul scumpirilor. Nu au pierdut numai timp. Au distrus logica finanțării. Banii europeni nu construiesc singuri centrale. Ei acoperă o parte din investiție. Pentru diferență sunt necesare contribuții ale acționarilor, credite și contracte bancabile’, a mai scris președintele AEI.

Potrivit acestuia, când costul proiectului crește, finanțarea europeană rămasă fixă acoperă un procent tot mai mic, iar diferența trebuie adusă de parteneri sau împrumutată.

Întârzierile au afectat fezabilitatea economică a proiectelor, a precizat specialistul.

Închiderea unei centrale pe cărbune poate fi făcută printr-o semnătură, susține acesta, însă construirea unei centrale pe gaze necesită ani de proiectare, achiziții, finanțare, execuție și probe.

Chisăliță apreciază că România a tratat cele două operațiuni ca și cum ar avea aceeași durată, stabilind ‘termene ferme pentru închideri și termene decorative pentru investiții’. Pentru grupurile pe cărbune a existat obligație în timp ce pentru centralele pe gaze au existat prezentări PowerPoint, a mai precizat el.

‘Aceasta este adevărata dimensiune a eșecului, România cere voie să mai țină în funcțiune centralele pe care promisese că le închide, fiindcă nu a construit centralele pe care promisese că le deschide. (…) Astăzi, proiectele de la Ișalnița și Turceni nu mai sunt simple investiții întârziate. Sunt monumentele administrative ale unei tranziții energetice făcute invers: mai întâi am eliminat capacitatea existentă, apoi ne-am întrebat cu ce o înlocuim. Și există un risc real ca aceste centrale să nu mai fie construite niciodată. Vom rămâne astfel cu banii cheltuiți pe organizare, cu societățile de proiect, cu directorii, cu membrii consiliilor de administrație, cu studiile și cu prezentările (circa 20 milioane de euro, conform estimărilor AEI) – dar fără centrale. 20 milioane euro pentru administrație și hârtii este scandalos, dar este doar o fracțiune infimă din factura totală a întârzierii, care se poate măsura în miliarde de lei. Adică exact definiția românească a unei investiții strategice: o structură administrativă completă în jurul unui obiectiv inexistent’, a menționat Dumitru Chisăliță.

Potrivit acestuia, ‘anexa PNRR a impus închiderea cărbunelui, dar nu a finanțat direct centralele pe gaze de la Turceni și Ișalnița’.