Chişinăul nu se va adresa OMC dacă Rusia va iniţia măsuri împotriva produselor moldoveneşti

Economica.net
07 07. 2014
cricova_moldova_1161176096_14204600

‘Nu intenţionăm să ne adresăm OMC în cazul în care Rusia va iniţia măsuri faţă de producţia moldovenească. Cel puţin la ora actuală o asemenea poziţie nu este luată în calcul. Vom aştepta de la partea rusă o fundamentare a unei asemenea decizii, o analiză detaliată a situaţiei, vom lua loc la masa de negocieri şi vom discuta acţiunile ulterioare’, a spus Calmâc.

Potrivit lui Calmâc, asocierea Republicii Moldova cu UE nu contravine cooperării economice a Republicii Moldova în cadrul CSI. ‘Moldova nu intenţionează să iasă din zona de liber schimb a Comunităţii. Mai mult, planificăm să extindem cooperarea cu Rusia în domeniul economic. Sperăm că în viitorul apropiat vor avea loc consultări în cadrul cărora va fi expusă poziţia ambelor părţi’, a conchis Calmâc.

Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană (UE) la 27 iunie, în aceeaşi zi cu Georgia şi Ucraina. Totodată, spre deosebire de Tbilisi şi Kiev, Chişinăul a ratificat deja documentul.

Prim-vicepremierul rus Igor Şuvalov a declarat luni, în cadrul unei reuniuni prezidate de premierul Dmitri Medvedev, că Republica Moldova ar putea fi exclusă din acordul de liber schimb cu ţările din CSI. Conducerea Federaţiei Ruse intenţionează să analizeze, la reuniunea din 16 iulie, măsuri de protecţie în comerţul cu Republica Moldova.