Chiţoiu: Scrisoarea de intenţie va intra în board-ul FMI pe 25 iunie. Vizita o stabilim în iulie

Scrisoarea de intenţie va intra în board-ul Fondului Monetar Internaţional pe 25 iunie, iar în iulie vor avea loc discuţii pentru a fi stabilită data vizitei în România pentru o nouă înţelegere, a declarat joi, la TVR, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
Economica.net - J, 06 iun. 2013, 19:25
Chiţoiu: Scrisoarea de intenţie va intra în board-ul FMI pe 25 iunie. Vizita o stabilim în iulie

„După ce scrisoarea va intra în boardul FMI, în data de 25 iunie, îi vom contacta în iulie pentru a avea discuţii şi a stabili data vizitei în România pentru o nouă înţelegere. Nu am stabilit data efectivă de venire, dar am stabilit discuţii pentru luna iulie pentru a fixa data”, a spus Chiţoiu.

Ministrul Finanţelor s-a arătat optimist şi încrezător că actualul acord se va încheia cu bine.

„Sunt optimist şi încrezător că acordul acesta va fi încheiat cu bine. Ne încadrăm până în prezent, toate ţintele şi obiectivele asumate le avem îndeplinite. Aşteptăm data de 20 iunie să vedem rezultatul privatizării CFR Marfă”, a explicat Daniel Chiţoiu.

Board-ul Fondului Monetar Internaţional /(FMI) a aprobat, pe 15 martie 2013, prelungirea cu trei luni a acordului stand-by cu România, până la 30 iunie.

Acordul stand-by în valoare de 3,5 miliarde de euro (reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond) a fost aprobat iniţial pe 25 martie 2011 şi este unul preventiv prin care fondurile vor fi atrase numai în caz de necesitate.

La începutul acestui an, şeful Misiunii FMI, Erik de Vrijer, a avertizat că Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional va expira şi nu va exista o altă înţelegere, dacă autorităţile române nu îndeplinesc precondiţiile asumate până în luna iunie. Precondiţiile se referă la reducerea arieratelor, dar şi la măsuri care vizează companiile de stat – privatizarea CFR Marfă, listarea secundară a unui pachet de acţiuni Transgaz, începerea listării companiei energetice Oltenia.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...