Christina Verchere: Vrem să punem la punct capacităţi regenerabile de peste 1 Gigawat

Obiectivul OMV Petrom este acela de a dispune de capacităţi regenerabile în valoare de peste 1 Gigawat, aceasta urmând să fie contribuţia OMV Petrom la ţinta României de 10 Gigawaţi, a declarat joi directorul general de la OMV Petrom, Christina Verchere, la cea de-a 5-a ediţie a Forumului de Afaceri a Iniţiativei celor Trei Mări.
AGERPRES - J, 07 sept. 2023, 15:33
Christina Verchere: Vrem să punem la punct capacităţi regenerabile de peste 1 Gigawat

În acest context, Christina Verchere a menţionat parteneriatul cu CE Oltenia privind dezvoltarea a 450 de Megawaţi de capacităţi fotovoltaice.

„Cred că parteneriatul cu CE Oltenia este o combinaţie interesantă de companii. CE Oltenia este un producător de electricitate pe bază de cărbune şi noi suntem o companie producătoare de gaze. Avem deci două companii din domeniul combustibililor fosili care se unesc pentru a construi 450 de megawaţi de energie fotovoltaică în România. Avem o companie de stat şi una privată. Deci este o combinaţie interesantă de companii de stat şi private care lucrează împreună precum şi două companii din domeniul combustibililor fosili care produc energie regenerabilă în România”, a spus Christina Verchere.

Directorul OMV Petrom a vorbit, de asemenea, despre noi tehnologii precum stocarea carbonului şi despre rolul vital pe care acestea îl vor juca în procesul de decarbonizare, adăugând că OMV Petrom analizează oportunităţile existente în România având în vedere tradiţia existentă aici în industria de petrol şi gaze.

„În plus, în 2024 vom testa o tehnologie inovatoare pentru captarea şi utilizarea carbonului la rafinăria Petrobrazi, în cadrul unui program european”, a menţionat Christina Verchere.

Referindu-se la proiectul Neptun Deep, Christina Verchere a subliniat faptul că acesta este un proiect strategic pentru OMV Petrom şi pentru România, contribuind la securitatea energetică şi creşterea economică. Împreună cu Romgaz, OMV Petrom va investi până la patru miliarde de euro pentru a extrage o cantitate de până la 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, ceea ce va face din România cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.

„Avem încredere în potenţialul uriaş al României pentru dezvoltarea de noi resurse de energie, care vor asigura o tranziţie energetică lină nu doar pentru România dar şi pentru regiune”, a apreciat CEO-ul OMV Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ameninţă să spulbere infrastructurile din Orientul Mijlociu dacă propria infrastructură îi este atacată
Iranul ameninţă să spulbere infrastructurile din Orientul Mijlociu dacă propria infrastructură îi este atacată
Statul Major iranian a avertizat joi că Iranul va spulbera infrastructurile din Orientul Mijlociu dacă propriile infrastructuri îi vor fi atacate, în urma ameninţărilor preşedintelui Donald......
Diplomație fără limite: Fost ministru maghiar în guvernul Orban devine angajat BYD
Diplomație fără limite: Fost ministru maghiar în guvernul Orban devine angajat BYD
Într-o mișcare strategică de personal care evidențiază fenomenul „ușilor rotative” între zona guvernamentală ...
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză Reuters)
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză ...
Pe măsură ce reluarea conflictului din Golf Persic duce la creşterea preţurilor petrolului, investitorii şi directorii ...
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau ...