Christine Lagarde: BCE ar putea să aștepte mai multe luni pentru a reduce din nou ratele dobânzilor

Banca Centrală Europeană apreciază că ratele dobânzilor nu sunt pe o traiectorie liniară descendentă, iar oficialii ar putea câteodată să aştepte mai mult de o reuniune de politică monetară înainte de a le reduce din nou, a afirmat luni preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 10 iun. 2024, 20:44
Christine Lagarde: BCE ar putea să aștepte mai multe luni pentru a reduce din nou ratele dobânzilor

Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a redus costul creditului, pentru prima dată în ultimii cinci ani, recunoscând progresele înregistrate în lupta cu inflaţia ridicată dar a semnalat totuşi că războiul nu s-a încheiat încă în condiţiile în care inflaţia este prognozată să rămână mult prea mare până în 2025.

„Consiliul guvernatorilor a decis să reducă cu 25 de puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit se vor diminua la 4,25%, 4,50% şi, respectiv, 3,75% începând cu data de 12 iunie 2024”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii Consiliului guvernatorilor BCE.

„Am adoptat decizia adecvată, dar asta nu înseamnă că ratele dobânzilor sunt pe o traiectorie liniară descendentă. Ar putea exista perioade în care nu modificăm nivelul dobânzilor”, a declarat şeful BCE într-un interviu comun acordat publicaţiilor europene Expansión, Handelsblatt, Il Sole 24 Ore şi Les Échos.

Întrebată dacă aceasta înseamnă că BCE ar putea menţine dobânzile nemodificate o perioadă mai îndelungată decât o singură reuniune, Lagarde a răspuns: „Este o posibilitate”.

Pieţele se aşteaptă acum ca la următoarele patru reuniuni de politică monetară BCE să reducă dobânzile nu doar o dată, şi se aşteaptă la trei-patru reduceri în 2025.

Deşi Lagarde nu a spus în mod explicit că BCE va menţine în iulie actualul nivel al dobânzilor, a argumentat că noi reduceri depind de diverşi indicatori, inclusiv nivelul salariilor şi profiturile companiilor, care vor fi disponibili înainte de reuniunea din septembrie.

„Vom avea nevoie de mai multe date, inclusiv în privinţa productivităţii, a salariilor şi a modului în care profiturile cresc şi absorb o parte din costurile cu forţa de muncă”, a explicat şeful BCE.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...