CIA: Statul Islamic are între 20.000 şi 31.500 de combatanţi în Irak şi Siria

Economica.net
12 09. 2014
iraq_mosul_shrine_23009700

‘CIA estimează că Statul Islamic are între 20.000 şi 31.500 de combatanţi în Irak şi Siria, bazându-se pe un nou studiu al rapoartelor tuturor surselor de informaţii între mai şi august’, a declarat pentru AFP Ryan Trapani, un purtător de cuvânt al agenţiei, scrie Agerpres.

Anterior, ‘evaluasem numărul combatanţilor la cel puţin 10.000’, a adăugat el.

CIA explică această creştere printr-o ‘campanie de recrutare mai fermă începând din luna iunie, după victoriile pe teren şi proclamarea califatului, o activitate mai intensă în lupte şi noi surse de informaţii’, a mai explicat Trapani.

Statul Islamic a proclamat un ‘califat’ la sfârşitul lunii iunie, avându-l la conducere pe liderul său, irakianul Abou Bakr al-Baghdadi. Acest ‘califat’ se extinde pe largi zone din Irak şi Siria cucerite de combatanţii săi.

Preşedintele american Barack Obama a promis ‘să distrugă’ Statul Islamic, atacându-i pe jihadişti nu doar în Irak, ci şi în Siria, unde SI se luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad şi a altor grupări rebele.

SUA au obţinut joi sprijinul a zece ţări arabe în campania lansată de preşedintele american, însă regimul sirian, sprijinit de Rusia, a atenţionat Washingtonul în legătură cu lansarea de atacuri pe teritoriul său fără acordul său, scrie Agerpres.