Cifra de afaceri a Rompetrol Rafinare a crescut cu 27% în 2018. Pierderi, de 23 milioane dolari

Rompetrol Rafinare, parte a Grupului KMG International, a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de circa 5,26 miliarde dolari, cu 27% mai mare faţă de cea din anul anterior, însă a încheiat anul cu pierderi de 23,068 milioane dolari, faţă de un profit de 20,705 milioane lei în 2017, conform unui comunicat.
Economica.net - mie, 27 feb. 2019, 17:35
Cifra de afaceri a Rompetrol Rafinare a crescut cu 27% în 2018. Pierderi, de 23 milioane dolari

„Rompetrol Rafinare a înregistrat în 2018 performanţe operaţionale remarcabile pentru cele două rafinării – Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, dar şi pentru Divizia de Petrochimie de pe platforma industrială Midia, pe fondul creşterii volatilităţii pieţei de profil, în special în ultimul trimestru al anului trecut”, se menţionează în comunicat.

Compania şi-a continuat anul trecut trendul pozitiv început în 2015, pe fondul investiţiilor majore realizate în perioada 2007-2013 pentru creşterea şi modernizarea unităţilor de producţie din România. Astfel, au fost obţinute 22 de noi recorduri istorice, dintre care jumătate la rafinăria Petromidia.

„Anul 2018 a devenit un punct de referinţă pentru istoria de 40 de ani a rafinăriei Petromidia – materii prime procesate, produse obţinute, gradul de utilizare a capacităţilor de prelucrare, reducerea pierderilor tehnologice, îmbunătăţirea indicelui de eficienţă energetică sau peste 2 milioane de ore fără incidente. De 11 ani construim împreună şi în această perioadă am reuşit să creştem activităţile şi operaţiunile de pe platforma Petromidia, împreună suntem pregătiţi pentru noi provocări, care ne motivează şi ne asigură puterea necesară pentru a merge mai departe”, a declarat Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare.

Independent de activităţile de producţie ale companiei, rezultatele financiare consolidate înregistrate în 2018 au fost influenţate în principal de volatilitatea ridicată a mediului de piaţă al petrolului şi gazelor naturale, scăderea majoră a marjei brute de rafinare în ultimul trimestru al anului – de la 55,2 dolari/tonă în trimestrul 4 2017 la 40,7 în ultimul trimestru din 2018, dar şi de contextul economic general din România şi regiune (curs valutar, regim fiscal etc).

Rezultatul operaţional (EBITDA) s-a diminuat cu 27% în 2018, de la 210,7 milioane dolari în 2017 la 153 milioane dolari, iar rezultatul net consolidat consemnat a fost unul de negativ de 23 milioane dolari, faţă de un indicator pozitiv de circa 21 milioane dolari în 2017.

„Rompetrol Rafinare a continuat să fie cel mai mare exportator de produse petroliere al României, cantităţile livrate la export de diviziile de rafinare şi petrochimie către subsidiarele KMG Internaţional în Bulgaria, Moldova şi Georgia şi către partenerii din regiunea Mării Negre majorându-se anul trecut cu 27%, până la un nivel de 1,7 miliarde dolari”, se mai precizează în comunicat.

Compania este unul dintre principalii contribuabili la bugetul de stat al României, aportul său în 2018 ridicându-se la 1,5 miliarde dolari, cu aproximativ 300 de milioane dolari peste contribuţia din 2017.

Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare s-a ridicat la peste 4,46 miliarde dolari în 2018, înregistrând o creştere de 28% comparativ cu anul precedent, în linie cu evoluţia cotaţiilor internaţionale la materiile prime şi produse petroliere, dar şi a volumelor obţinute de unităţile de producţie.

„În ciuda rezultatelor operationale şi de producţie istorice, rezultatele financiare ale activităţii de rafinare în anul 2018 au fost influenţate negativ de condiţiile de piaţă nefavorabile, în special din trimestrul IV, marje care au afectat rezultatul anual al segmentului. Evoluţia marjelor de rafinare la nivel internaţional, volatilitatea şi diferenţa din materiile prime şi produsele petroliere, revizia din ultimul trimestru al anului au generat şi o scădere de 3% a marjei brute de prelucrare a unităţii din Năvodari faţă de 2017, respectiv 15% în cazul marjei nete de rafinare, se mai arată în comunicat.

Rafinăria Petromidia Năvodari a înregistrat anul trecut 11 noi recorduri operaţionale, cu niveluri istorice atinse la materiile prime procesate (5,92 milioane de tone), produse petroliere obţinute (5,78 milioane tone), producţia de benzine (1,36 milioane tone) şi motorine (2,75 milioane tone), combustibil pentru avioane (317.000 tone), randamente de produse albe (86,2%), gradul de utilizare a capacităţii de rafinare (91,98%). La acestea se adaugă cele privind îmbunătăţirea indicelui de eficienţă energetică – EEI (96,1) şi reducerea pierderilor tehnologice (0,83% wt).

În cei 40 de ani de activitate, rafinăria a consemnat pe fondul investiţiilor majore o continuă dezvoltare a activităţilor sale de producţie. Astfel, de la o cantitate de materie primă procesată în 1979 (momentul punerii în funcţiune) de 1,26 milioane tone la 3,82 milioane tone în 2007 (momentul preluării de către KazMunayGas), respectiv 5,66 milioane în 2017 şi 5,92 milioane tone anul trecut.

În acelaşi timp, producţia de carburanţi (benzine, motorine) a avut o evoluţie similară, atât calitativ – de la produse non-euro, Euro 1 (5.000 părţi per milion sulf) la Euro 5 (10 părţi per milion sulf), cât şi cantitativ – de la 560.000 tone în 1979, la 2,53 milioane în 2007, 4 milioane în 2017 şi 4,1 milioane tone anul trecut.

În 2018, vânzările totale de carburanţi au fost de 4,44 milioane tone, în creştere cu 5% faţă de volumul comercializat în 2017, jumătate dintre aceştia fiind livraţi pe piaţă internă.

Înfiinţată în 1905, rafinăria Vega Ploieşti a consemnat pentru 2018 un număr de 8 recorduri istorice – materie primă procesată, produse obţinute (bitum, solvent, hexan), gradul de utilizare a capacităţii de rafinare, pierderi tehnologice şi indicele de eficienţă energetică.

Unitatea din Ploieşti a prelucrat anul trecut o cantitate de 406.000 tone, în creştere cu 9% faţă de indicatorul din 2017. Această evoluţie s-a reflectat şi în principalele produse obţinute – bitum (peste 100.000 tone), hexan (84.500 tone) şi solvenţi (43.500 tone).

Divizia de petrochimie a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 202,7 milioane dolari, în creştere cu 6% faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2017. În prezent, aceasta este singură unitate care produce polimeri în România.

Rezultatele financiare au fost puternic afectate anul trecut în principal de condiţiile nefavorabile de piaţă şi volatilitatea ridicată ale preţurilor materiei prime şi produselor petrochimice, marjele de petrochimie pe segmentul de LDPE/ HDPE fiind cele mai reduse din ultimii 7 ani.

Astfel, rezultatul operaţional (EBITDA) consemnat anul trecut a fost în continuare unul negativ, de circa 18 milioane dolari. În acelaşi timp, rezultatul net a fost unul negativ, de 37,4 milioane dolari.

Divizia de Petrochimie a rafinăriei a reuşit anul trecut o majorare cu circa 3% a materiilor prime procesate (propilenă, etilenă), de la 199.000 tone în 2017 la 203.000 tone.

Cifra de afaceri brută consolidată a segmentului de distribuţie s-a ridicat la peste 3 miliarde dolari în 2018, în creştere cu 26% în comparaţie cu rezultatul înregistrat în 2017.

Rezultatele financiare au fost afectate în 2018 de evoluţia cotaţiilor internaţionale la carburanţi – care s-au apreciat cu 21% în cazul benzinei Euro 5 şi cu 30% în ceea ce priveşte motorina Euro 5, cursul valutar – leu/dolari şi contextul economic general.
În ultimul trimestru al anului, cotaţiile internaţionale s-au majorat în medie cu 16% pentru motorină şi 2% pentru benzină, iar pe fondul deprecierii de 4% a cursului valutar (leu/dolar) impactul în preţul carburanţilor comercializaţi intern a fost de 6% pentru benzină şi 21% la motorină.

„Aceste schimbări de piaţă au fost determinate de presiunea ridicată asupra marjelor segmentului de distribuţie, preţurile la pompă urmând trendul crescător al creşterii macroeconomice, cu toate acestea nu au putut fi asimilate pe deplin la nivelul consumatorilor finali”, se mai menţionează în comunicat.

Rompetrol Downstream şi Rompetrol Gas şi-au majorat cu 6% volumul total de produse livrate, până la un nivel de 2,38 milioane tone (benzine, motorine, gaz petrolier lichefiat). Vânzările de carburanţi pe segmentul retail şi en-gros au crescut în 2018 cu 3%, respectiv 5% faţă de volumele din 2017.

Rompetrol Downstream a continuat anul trecut programul de extindere a reţelei de distribuţie carburanţi şi, totodată, a programului de rebranding al benzinăriilor, ajungând la finele lui 2018 la 918 unităţi, faţă de 807 puncte de comercializare în 2017 (reţeaua de staţii proprii, staţii partener, staţii mobile: expres, baze interne de 9 şi 20 metri cubi).

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...