Cifra de afaceri din comerţul angro, în scădere în primul semestru. Ce sectoare au înregistrat cel mai mare declin

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut în prima jumătate a anului, atât ca serie brută, cu 0,4%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,1%, raportat la perioada similară din 2024, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date vineri publicităţii.
AGERPRES - vin, 22 aug. 2025, 10:11
Cifra de afaceri din comerţul angro, în scădere în primul semestru. Ce sectoare au înregistrat cel mai mare declin

Evoluţia afacerilor a fost generată de declinul comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-25,1%), al comerţului cu ridicata specializat al altor produse (-4,6%) şi al comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-0,8%), scrie Agerpres.

Pe de altă parte, creşteri au înregistrat activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+10,3%), comerţul cu ridicata nespecializat (+9,1%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri şi comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+6,9%, fiecare) şi comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+2,4%).

În ritm anual, în luna iunie a acestui an, cifra de afaceri din comerţ a crescut atât ca serie brută, cu 4,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,6%. Creşterea cifrei de afaceri a fost impulsionată de sporirea activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+20,9%), comerţului cu ridicata nespecializat (+16,4%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+10,2%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+7,9%) şi comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+3,4%).

Scăderi au înregistrat: comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-11,8%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (-5,0%) şi comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-0,3%).

Faţă de luna anterioară, în iunie 2025, cifra de afaceri din comerţ a crescut, ca serie brută, cu 2%, datorită majorării din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+28,2%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+4,7%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+2,3%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+1,6%) şi din comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+1,4%).

Scăderi au înregistrat: activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-8,4%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-3,4%) şi comerţul cu ridicata nespecializat (-0,6%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri din comerţ a scăzut cu 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...