Cifra de afaceri în comerţ şi servicii a scăzut cu peste 29%, ca serie brută, în ianuarie

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut, în ianuarie 2014, faţă de luna precedentă, atât ca serie brută, cu 29,4%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 11,4%, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), date miercuri publicităţii.
Economica.net - mie, 12 mart. 2014, 10:48
Cifra de afaceri în comerţ şi servicii a scăzut cu peste 29%, ca serie brută, în ianuarie

Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut comparativ cu decembrie 2013 ca serie brută cu 9,1% şi a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,9%.

Raportat la ianuarie 2013, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut în ianuarie 2014, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,2%.

Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut, atât ca serie brută, cu 8,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,7%.

Conform INS, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2014, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 29,4% din cauza scăderilor înregistrate la: comerţul cu autovehicule (37,4%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (24,8%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor (14,4%) şi la activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (8,9%).

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, în luna ianuarie 2014, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, serie brută, a înregistrat o scădere cu 9,1% pe fondul scăderilor înregistrate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (15,1%), activităţile de spălare, curăţare şi vopsire a textilelor şi blănurilor (14,6%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (7,2%) şi la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (3,5%). Activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor au înregistrat o creştere cu 6,2%.

Volumul cifrei de afaceri, pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2014 faţă de luna precedentă a înregistrat o creştere cu 0,9%.

În ianuarie 2014 comparativ cu ianuarie 2013, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat pe total o scădere cu 6,2% din cauza scăderilor înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (6,7%), comerţul cu autovehicule (6,3%) şi la activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (4,3%).

Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor a înregistrat o creştere cu 13,3%, în perioada de referinţă.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2014, a înregistrat pe total o scădere cu 6,2% faţă de luna ianuarie 2013.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în ianuarie 2014 a înregistrat o cifră de afaceri cu 8,8% mai mare comparativ cu ianuarie 2013, provenită în principal de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+50,4%), hoteluri şi restaurante (+12,4%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+4%) şi de la activităţile de spălare, curăţare şi vopsire a textilelor şi blănurilor (+3%).

Scăderi au înregistrat activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative, cu 3,5%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în ianuarie 2014, a crescut cu 7,7%, comparativ cu ianuarie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la ING pentru clienții din România. Produs nou în ofertă, depozit cu dobândă mai mare combinat cu investițe în fonduri
Anunț de la ING pentru clienții din România. Produs nou în ofertă, depozit cu dobândă mai mare combinat cu investițe ...
ING Bank România lansează ING Depo Invest și adaugă o nouă opțiune prin care clienții pot să economisească, dar și să investească în fonduri mutuale, într-un singur loc, potrivit unui......
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, va produce salată. A cumpărat teren și o seră în Arad pentru 750.000 de euro
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, va produce salată. A cumpărat teren și o seră în Arad ...
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, a semnat o ofertă angajantă pentru achiziţia producătorului ...
Chimcomplex, după ce și-a dublat pierderile: “negociem cu băncile, prelungim termene de plată, poate întârziem și salariile, dar nu intrăm în insolvență”. O parte din producție ar putea fi mutată în afara României
Chimcomplex, după ce și-a dublat pierderile: “negociem cu băncile, prelungim termene de plată, poate întârziem și ...
Chimcomplex Borzesti, compania care deține platfomele chimice de la Borzești și Rm. Vâlcea, controlată de omul de afaceri ...
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Zece startupuri care dezvoltă soluţii pentru agricultură şi industria alimentară vor beneficia de mentorat şi expertiză ...