Cifre bune pentru Samsung Memory în România, cu vânzări peste media regiunii. ”Prezența noastră în retail este un real succes. Piața are un potențial uriaș”
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/Maciej-Kaminski-Samsung-Memory-CEE-799x420.jpg)
„Ținta noastră de creștere de 50% între 2022 și 2024 a fost atinsă. De fapt, în România, am avut o creștere de aproape 15% anul trecut, comparativ cu media europeană de 9%. Chiar și în 2024, a fost foarte greu pentru industria semiconductorilor. A existat supraproducție, în primul rând. Iar noi, la Samsung, am lansat o politică de prețuri foarte conservatoare. Adică am crescut prețurile. Și de aceea a fost destul de greu, dar am reușit”, a spus reprezentantul companiei.
Operațiunile din România ale Samsung Memory sunt coordonate de hub-ul companiei din Polonia, deschis în 2020.
Samsung și-a început operațiunile locale pentru divizia de memorii în urmă cu cinci ani, iar investițiile în extinderea rețelei de parteneri locali și creșterea prezenței în retail au dat deja rezultate.
”Suntem în curs de dezvoltare aici în România. Acoperirea partenerilor noștri este din ce în ce mai mare și vin parteneri noi. Acesta este al cincilea an al operațiunilor noastre aici ca Samsung Memory Division. Și cred că am făcut un mare progres în retail. Prezența noastră în comerțul cu amănuntul este un real succes. Produsele noastre se găsesc în cele mai mari lanțuri, cum ar fi Altex sau Flanco”, a precizat Kamiński.
A doua cea mai importantă piață din regiune pentru Samsung
România rămâne a doua cea mai mare piață din regiune pentru divizia de memorii Samsung, imediat după Polonia — și înaintea Greciei, care urmează pe locul trei ca ritm de creștere.
Pentru 2025, Samsung estimează o nouă creștere solidă în România. „Ipoteza noastră pentru următorii doi ani este de plus 25% cumulat. Pentru 2025, ne așteptăm la o creștere de 12-13%”, a spus oficialul Samsung Memory.
Această evoluție este susținută de două tendințe puternice, respectiv adopția accelerată a tehnologiei PCI Express 5.0 – standardul de conectare de mare viteză care înlocuiește PCIe 4.0 și care este esențial pentru aplicațiile moderne, inclusiv AI. Al doilea trend este reprezentat de creșterea vânzărilor de SSD-uri externe – în special modele premium cu criptare, care oferă securitate sporită utilizatorilor.
Tehnologia NVMe (Non-Volatile Memory Express), în special prin implementarea PCI Express 5.0, și unitățile SSD externe sunt identificate de Kamiński drept principalele motoare de creștere ale pieței locale de stocare de date.
În urmă cu doi ani, NVMe se afla la începutul unei expansiuni semnificative, iar acum domină categoric piața. Spre deosebire de tehnologia anterioară, SATA, care este într-un declin constant și este menținută în ofertă doar pentru întreținerea sistemelor mai vechi sau pentru proiecte B2B specifice, NVMe a devenit standardul de aur pentru stocarea rapidă. De altfel, reprezentantul Samsung Memory a mai declarat că noi produse bazate pe această tehnologie să fie lansate spre sfârșitul acestui an sau începutul anului viitor,
Inteligența artificială schimbă dinamica pieței
Noile cerințe tehnologice aduse de AI, inclusiv rularea locală de aplicații generative precum ChatGPT sau Gemini, vor alimenta valuri noi de achiziții de echipamente și upgrade-uri hardware.
”Noile produse vor mișca, de asemenea, întreaga industrie, cum ar fi industria calculatoarelor. Producția de computere, în primul rând, dar și procesul de înlocuire a computerului. Pentru că, în prezent, noi, ca producători și vânzători, vorbim despre noi tendințe, cum ar fi AI pe plăci. Iar pentru AI pe plăci, trebuie să ai o mașină nouă, iar noua mașină trebuie să fie echipată cu noile componente. Anul trecut sau acum doi ani, nu era nevoie deoarece PCI Express 4.0 domina. Și în curând, în trei ani, la nivel global, ne așteptăm la peste 50% din vânzări de SSD-uri cu memorie PCI Express 5.0. Este ca o schimbare uriașă și o șansă pentru industria noastră.
Dacă în urmă cu câțiva ani oamenii nu voiau să cumpere laptopuri noi, ci doar să adauge mai mult RAM de memori, acum, odată cu extinderea inteligenței artificiale trebuie un computer nou”, a explicat directorul Samsung Memory.
Piața B2B românească: doar 5–10% din total, dar cu potențial major
Deși România performează bine pe segmentul de retail, piața B2B este abia la început de drum. Samsung estimează că doar 5-10% din vânzările locale vin din proiecte B2B, față de aproximativ 25% în Polonia.
„Segmentul B2B este încă în curs de dezvoltare, are foarte mult potențial și este viitorul pentru noi, pentru că în viitor, probabil când vom vedea că există o oportunitate de a crește în zona B2B, poate va trebui să angajăm pe cineva aici, pe plan local, care să cunoască mai bine piața an și să lucreze mai aproape de partenerii locali.
Pentru că atunci când investești cu adevărat în B2B înseamnă că ești matur. Înseamnă că tot ce ai făcut cu retailerii, onlinerii, distribuitorii funcționează bine. Și atunci ești pregătit să încurajezi partenerii să lucreze mai strâns cu tine”, a adăugat Maciej Kamiński.
Educația utilizatorului – încă o provocare
Una dintre provocările majore identificate pe piața locală este nivelul scăzut de conștientizare privind securitatea datelor.
”Încă vedem că unii oameni sunt dispuși să cumpere unități mai ieftine, HDD, care nu sunt securizate, nu le poți bloca cu parola ta. Aceasta înseamnă că datele nu sunt în siguranță. Și aceasta este o provocare pentru noi. Să educăm partenerii locali și, de asemenea, să creăm această dorință de a vă securiza datele. Pentru că, dacă există o scurgere de informații, tot ceea ce aveți privat, fotografii, documente, dispar”.
Cu toate acestea, perspectiva generală rămâne una optimistă, în ceea ce privește dezvoltarea canalelor de distribuție, unde există un potențial semnificativ de creștere.
”Nu văd obstacole serioase pentru că, în general, există încă o problemă legată de viitorul economiei europene. Dar pentru IT, cheltuielile sunt în creștere pentru că trebuie să investim ca industrie în securitatea cibernetică, de asemenea, AI, etc.
Există, de asemenea, valuri, cum ar fi un an cu plus, iar următorul cu minus. Oricum, dacă comparăm perioade de timp mai mari sau mai lungi, cum ar fi 2 – 3 ani, vedem progresul. De aceea, cred că există progrese pozitive în fața noastră în permanență.
Iar piața românească încă se dezvoltă așa cum este. Nu doar B2B, ci și industria de producție. Este o piață cu potențial mare de creștere”, a conchis Maciej Kamiński.