Cinci companii pe lista scurtă pentru construirea interconectorului de gaze între Bulgaria şi Grecia

Cinci companii şi consorţii s-au calificat pe lista scurtă pentru a depune oferte în cadrul unei licitaţii în valoare de 145 de milioane de euro destinată conceperii şi construirii interconectorului de gaze IGB, care va face legătura între Bulgaria şi Grecia, începând din 2020, a anunţat marţi compania ICGB, care se ocupă de supervizarea acestui proiect, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 06 feb. 2019, 13:28
Cinci companii pe lista scurtă pentru construirea interconectorului de gaze între Bulgaria şi Grecia

În prima fază, 11 companii au depus oferte iniţiale.

Pe lista scurtă s-au calificat: un consorţiu compus din două companii de construcţii din Bulgaria şi firma italiană Bonatti, un joint venture între firmele Max Streicher (Germania) şi Terna (Grecia), un consorţiu alcătuit din societăţile Spiecapag, o divizie a grupului francez Vinci şi Bulgarian Trace Group, compania J&P AVAX din Grecia şi un joint venture între China Petroleum Pipeline Engineering şi firma Aktor din Grecia.

Ofertanţii selectaţi vor trebui să depună ofertele finale luna viitoare pentru a construi conducta cu o lungime de 182 de kilometri, care este destinată să transporte în special gaze naturale din Azerbaidjan în Bulgaria şi să reducă dependenţa ţării vecine de livrările de gaze naturale din Rusia.

Luna trecută, ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, declara că lucrările de construcţie la interconectorul de gaze IGB ar urma să înceapă în două-trei luni, iar conducta va fi terminată şi dată în folosinţă în a doua jumătate a anului 2020. Oficialul citat a subliniat că, după finalizarea Coridorului sudic de gaze şi a Interconectorului Grecia-Bulgaria (IGB), Bulgaria va putea să primească un miliard de metri cubi de gaze naturale din Azerbaidjan.

„Această cantitate este echivalentă cu o treime din consumul de gaze naturale al Bulgariei. În aceste condiţii, putem vorbi de o diversificare reală şi de un mediu competitiv”, a spus Petkova.

Bulgaria a semnat un contract cu SOCAR, compania energetică de stat din Azerbaidjan, pentru a importa un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an de la zăcământul Shah Deniz II.

În prezent, peste 95% din necesarul de gaze naturale al Bulgariei este asigurat de livrările grupului rus Gazprom. Gazele naturale ruseşti ajung în Bulgaria după ce trec prin Ucraina şi România.

La finele anului 2016, a fost pusă în funcţiune prima conductă a interconectorului de gaze Giurgiu-Ruse, dintre România şi Bulgaria. Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...