Cine are acum cele mai mari salarii din România

Cele mai mari medii salariale nete au fost înregistrate în sectoarele IT, petrol/gaze, cercetare/dezvoltare şi construcţii/instalaţii, în primul semestru al acestui an, cu valori cuprinse între 6.500 şi 8.000 de lei pe lună, arată datele publicate, marţi, de o platformă de recrutare online.
AGERPRES - mar, 28 iul. 2026, 10:25
Cine are acum cele mai mari salarii din România

Astfel, conform Salario, comparatorul salarial marca eJobs, media salarială netă înregistrată, în primele şase luni ale anului, pentru zona IT a fost de 8.000 de lei, în creştere cu aproximativ 5% faţă de perioada similară din 2025. Al doilea cel mai bine plătit sector din piaţă a fost petrol/gaze, cu o medie netă de 7.000 de lei, urmat de cercetare/dezvoltare – cu 6.800 de lei.

Ierarhia salarială continuă cu sectorul construcţii/instalaţii (6.500 de lei), inginerie, telecomunicaţii, audit/consultanţă şi naval/aeronautic – fiecare cu 6.000 de lei net pe lună.

Pe fondul acestor date, specialiştii remarcă faptul că aşteptările angajaţilor depăşesc, în medie, cu 30% salariile încasate. Cele mai mari diferenţe apar chiar în cazul IT, unde aşteptările salariale exprimate de către candidaţi sunt cu 50% mai mari decât cele oferite de angajatori, media netă a aşteptărilor fiind de 11.993 de lei. De asemenea, asigurările au diferenţe de 42%, iar industria auto, juridic şi sectorul bancar – de 40%.

Potrivit sursei citate, unul dintre cel mai bine plătite domenii apare şi în clasamentul cu cele mai mici diferenţe între realitate şi aşteptări, respectiv petrol/gaze, unde media salarială încasată este 7.000 de lei, iar aşteptările sunt cu 29% mai mari, adică de 9.000 de lei.

În acelaşi timp, în medicină alternativă, diferenţa este de doar 14%, în instalaţii sanitare de 20%, în timp ce pe segmentul relaţii clienţi, de 25%.

Datele arată, totodată, că în topul domeniilor cu salariile cele mai mici se află retailul – cu o medie de 4.300 de lei, industria alimentară (4.500 de lei), call-center/BPO (4.400 de lei), transport/logistică (5.000 de lei) şi serviciile (5.500 de lei). În aceeaşi categorie salarială se se află şi saloanele şi clinicile de înfrumuseţare, cu o medie netă de 4.000 de lei. Totuşi, domeniul cu cele mai mici salarii este au pair/babysitting/curăţenie – cu 3.300 de lei pe lună.

De la începutul anului şi până în prezent, angajatorii din retail au postat 27.000 de locuri de muncă, cei din servicii 17.000, industria alimentară – 14.000 şi call-center/BPO – 12.000 de joburi.

Statistica oficială relevă faptul că, în luna mai, salariul mediu pe economie în România a ajuns la 5.684 de lei, în creştere cu 3,2% faţă de luna aceeaşi perioadă din 2025.

La ora actuală, pe platforma eJobs sunt disponibile 15.000 de locuri de muncă, iar pe iajob.ro, platforma dedicată candidaţilor care îşi doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin paşii tradiţionali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV, un număr de 8.00 de posturi.

Te-ar mai putea interesa și
Drone militare fabricate în România. Au fost deja testate pe front şi vor ieşi din fabrică echipate complet și pregătite pentru utilizare operațională
Drone militare fabricate în România. Au fost deja testate pe front şi vor ieşi din fabrică echipate complet și pregătite ...
OVES Enterprise, companie românească de tehnologie specializată în sisteme autonome și aplicații bazate pe inteligență artificială, cu experiență în dezvoltarea și producția de drone,......
Apple depăşeşte Nvidia şi devine cea mai valoroasă companie din lume
Apple depăşeşte Nvidia şi devine cea mai valoroasă companie din lume
Grupul informatic american Apple a depăşit, luni, producătorul de cipuri AI, Nvidia, devenind astfel cea mai valoroasă ...
ANAF controlează persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Cât este plafonul și ce trebuie să știe cei vizați
ANAF controlează persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Cât este plafonul ...
ANAF a început să se concentreze asupra celor care au avut venituri din drepturi de autor, uitându-se la plafonul de TVA, ...
Caniculă până aproape de finalul verii. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Caniculă până aproape de finalul verii. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile vor rămâne peste normal în majoritatea ...