Cine este românul implicat într-una dintre cele mai complexe scheme financiare din lume

Fenomenul Bitcoin, moneda virtuală a cărei valoare este astăzi de zece ori mai mare decât la începutul anului, a luat economiştii lumii prin surprindere şi are toate şansele să se transforme într-o nouă bulă financiară. Un român s-a trezit peste noapte purtătorul de stindard al Bitcoin.
Economica.net - S, 13 apr. 2013, 06:14
Cine este românul implicat într-una dintre cele mai complexe scheme financiare din lume

Mihai Alisie a absolvit cursurile Universităţii Lucian Blaga din Sibiu cu specializarea Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, scrie Capital. Între 2009 şi 2011 a fost jucător profesionist de poker online şi a ajuns antrenor pentru Team Moshman, o comunitate online care îndrumă jucătorii de poker. În cadrul acestei organizaţii a avansat în scurt timp la statutul de antrenor şef.

Spiritul său antreprenorial a fost trezit în 2011 când a ajuns să cunoască modul în care funcţionează Bitcoin. De atunci a iniţiat o serie de proiecte online şi a ajuns în atenţia fondatorilor Digital Commerce Advancement Organization, un ONG care pune accent pe tehnologiile financiare, Mihai fiind unul dintre primii săi membrii. A ajuns anul trecut directorul de marketing al acestei organizaţii şi în paralel a lucrat la o serie de proiecte dedicate Bitcoin. A fondat compania Bittalk Media care editează revista Bitcoin Magazine. Citeşte mai mult pe Capital

Te-ar mai putea interesa și
România a trecut la nivelul următor. „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare” – Ce spune Nazare despre cele mai importante proiecte
România a trecut la nivelul următor. „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare” ...
România îşi recâştigă predictibilitatea fiscală şi urmăreşte să atragă mai mult capital privat pentru proiecte în infrastructură, energie, apărare, digitalizare şi industrie, a......
Alertă! Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027, preţurile vor continua să crească, depozitele se golesc (analiză Reuters)
Alertă! Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027, preţurile vor continua să crească, depozitele ...
Este puţin probabil ca deficitul global de motorină, impulsionat de conflictele din Iran şi Ucraina, să se atenueze înainte ...
Ce spune Nicușor Dan despre următoarele 10 zile decisive pentru formarea unui nou guvern
Ce spune Nicușor Dan despre următoarele 10 zile decisive pentru formarea unui nou guvern
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni seară, la New York, că în prezent preferă să se concentreze pe şansele actualei ...
Viitorul pe şine. Giganţii care produc locomotive, trenuri şi tramvaie estimează o creşteri importante până în 2031
Viitorul pe şine. Giganţii care produc locomotive, trenuri şi tramvaie estimează o creşteri importante până în 2031
Firmele care produc locomotive, garnituri de tren, tramvaie şi echipamente feroviare se aşteaptă la o creştere a pieţei ...