Cine sunt românii care domină piața de export cu carne de pasăre. Primii cinci exportatori au vândut anul trecut de 162,8 milioane de euro

Deși România are un deficit comercial de 23,6 milioane de euro în comerțul cu carne de pasăre, sunt business-uri care își asigură cote importante din cifra de afaceri vânzând peste granițe. Primii cinci jucători din piață în funcție de valoarea exporturilor au vândut de aproximativ 162,8 milioane de euro anul trecut.
Alina Stanciu - J, 30 mart. 2023, 22:04
Cine sunt românii care domină piața de export cu carne de pasăre. Primii cinci exportatori au vândut anul trecut de 162,8 milioane de euro

Bogdan Stanca, care deţine pachetul majoritar AAylex One, producătorul brandului Cocorico, Ioan Popa, fondatorul și acționarul majoritar al Transavia și Grigore Horoi, președintele CA  Agricola Internațional SA Bacău sunt antreprenorii ale căror business-uri au generat anul trecut exporturi de carne de pui neprocesată în valoare de 141,9 milioane de euro, potrivit unei analize realizată de Economica pe baza datelor Institutului Național de Statistică.Cele trei companii menționate în ordinea descrescătoare a valorii exporturilor realizate au vândut împreună peste granițe 44,4% din valoarea totală a exporturilor de carne și organe comestibile (142 milioane de lei ) și 66% din exporturile de carne de pasăre ale României.

În clasamentul exportatorilor de carne de pasăre se urmează familia Safir din Vaslui care, potrivit termene.ro, deține compania Safir SRL cu afaceri de 224, 2 milioane de lei în 2021. Safir este o afacere de familie  aflată la a 4-a generație care produce carne de pasăre sub brandul Familia Safir. Compania operează 7 ferme de păsări, un abator, o fabrică de preparate și semipreparate și magazine proprii, în Vaslui. De asemenea, compania deține și o fabrică  de nutrețuri combinate care produce 85.000 tone furaj anual.

Nu în ultimul rînd, din datele INS, al cincilea cel mai mare exportator de carne și organe comestibile este BM Petfood Group SRL, business controlat, potrivit termene.ro, de familia Tudic din Baia  Mare. Compania cu afaceri de 32,6 milioane de lei în 2021 produce snack-suri pentru câini pe care le vinde exclusiv la export, potrivit informațiilor transmise de companie care nu folosește ca materie primă carnea de pui.

În 2021, al cincilea exportator de carne și organe comestibile, în locul BM Petfood Group SRL a fost Bona Avis SRL, producător din Brăila controlat, conform termene.ro, de antreprenorii români Kizilcelik Eda și Saglam Ghiulnur din Urziceni.

Luate împreună, cele cinci companii au generat anul trecut exporturi de 162,8 milioane de euro, reprezentând 50,9% din totalul exporturulor de de carne și organe comestibile.

În 2022, România a exportat 115.000 de tone de carne și organe în valoare de 319,8 milioane de euro din care 82,2 mii tone de carne de pasăre în valoare de 214,8 milioane de euro. Importurile au fost însă mult mai mari – de 547,8 mii tone carne și organe, în valoare de 1,3 miliarde de euro din care 116,9 mii tone de carne de pasăre, în valoare de 23,8 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunităţii internaţionale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în......
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii împotriva costului vieţii în întreaga Franţă, ...
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naţionale.
Iaşi: Spaţiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecţionată pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” de la Suceava
Iaşi: Spaţiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecţionată pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” ...
Spaţiul aerian al judeţului Iaşi a fost închis temporar, sâmbătă seară, în contextul alertei aeriene, iar cursa ...