Cine trebuie să fie testat pentru noul coronavirus. Criteriile luate în calcul de medici – informaţii oficiale

Economica.net vă spune care sunt criteriile în funcţie de care medicii decid cine este probabil să fi contractat infecţia cu noul coronavirus care produce COVID-19, cine trebuie testat pentru noul virus şi cu ce frecvenţă, potrivit metodologiei de gestionare a acestei afecţiuni, document elaborat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, obţinut şi studiat de Economica.net. 
Cristina Şomănescu - lun, 16 mart. 2020, 19:27
Cine trebuie să fie testat pentru noul coronavirus. Criteriile luate în calcul de medici - informaţii oficiale

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) explică ce criterii trebuie să îndeplinească oamenii ca să fie testaţi pentru noul coronavirus SARS-CoV-2 care produce boala COVID-19, dar şi cine are probabilitate mare să contracteze infecţia cu noul virus.

Economica.net vă răspunde, pe larg, în continuare, la aceste întrebări, bazate pe informaţiile publicate de CNSCBT în metodologia de supraveghere a infecţiilor cu noul coronavirus care produce COVID-19.

Definiţia cazurilor suspecte care au nevoie de testare pentru noul coronavirus care declanşează boala COVID-19:

Prima situaţie

Un pacient cu infecţie respiratorie acută (debut brusc al cel puţin unuia dintre următoarele simptome: tuse, febră, scurtarea respiraţiei – respiraţie dificilă) şi fără o altă cauză care să explice pe deplin tabloul clinic şi, de asemenea, cu istoric de călătorie sau şedere în zona roşie sau în zona galbenă de transmitere a COVID-19, în perioada de 14 zile anterioare datei debutului infecţiei.

Economica.net a publicat deja, la acest link, lista actualizată a ţărilor din zona roşie şi din zona galbenă de transmitere a COVID-19.

A doua situaţie

Un pacient cu orice infecţie respiratorie acută şi care a fost în contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19 în perioada de 14 zile anterioare datei debutului infecţiei.

A treia situaţie

Un pacient cu infecţie respiratorie acută severă (cu febra sau istoric de febră, tuse, cu scurtarea respiraţiei, care necesită spitalizare peste noapte) şi fără altă cauză care să explice pe deplin tabloul clinic.

Contactul apropiat al unei persoane confirmate cu noul coronavirus care produce COVID-19 este definit ca omul care se află într-una dintre următoarele situaţii:

  • locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient care are COVID-19;
  • a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19, spre exemplu, prin strângere de mână neurmată de igienizarea mâinilor;
  • a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unei persoane confirmate cu boala COVID-19 (spre exemplu, în timpul tusei);
  • a avut contact faţă către faţă cu un om care are COVID-19, la o distanţă mai mică de doi metri şi pe o durată de peste 15 minute;
  • s-a aflat în aceeaşi încăpere cu un om care a fost diagnosticat cu virusul care provoacă boala COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de doi metri (spre exemplu, în sala de şedinţe, în sala de aşteptare a unui spital, magazin, birou).
  • face parte din corpul personalului medico-sanitar care acordă îngrijire directă unui pacient diagnosticat cu virusul care produce COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protectie;
  • face parte din personalul de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient confirmat cu virusul care declanşează COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protectie;
  • a avut contact în avion cu un om care a fost infectat cu virusul care produce boala COVID-19 şi a stat pe unul din cele două rânduri, în orice direcţie, faţă de omul infectat cu acest nou coronavirus;
  • a călătorit, în avion, împreună cu omul care e infectat cu virusul care provoacă boala COVID-19;
  • i-a acordat îngrijire în avion omului care are COVID-19;
  • face parte din echipajul avionului care a servit în zona în care s-a aflat omul infectat cu virusul care declanşează COVID-19.

Dacă severitatea simptomelor sau deplasarea, în avion, a omului cu noul coronavirus indică expunere mai extinsă, vor fi consideraţi contacţi apropiaţi toţi pasagerii din zona respectivă din avion sau chiar toţi pasagerii din avion, spune Centrul Naţional pentru Supravegherea Bolilor Transmisibile.

Contacţii apropiaţi ai unei persoane care are infecţia cu noul coronavirus se vor autoizola voluntar la domiciliu, împreună cu ceilalţi membri ai familiei care locuiesc la aceeaşi adresă, de preferat în camere diferite, şi vor fi supravegheaţi clinico-epidemiologic timp de 14 zile de la:

  • data celei mai recente expuneri la un caz suspect/probabil/confirmat cu boala COVID-19;
  • data ultimei expuneri într-o unitate sanitară în care erau trataţi pacienţi cu boala COVID-19, în care au lucrat sau s-au aflat.

De la contacţii apropiaţi ai omului confirmat cu noul coronavirus SARS-CoV-2 se vor recolta probe respiratorii în prima zi, respectiv a 12-a şi a 13-a de autoizolare la domiciliu.
Contacţii apropiaţi ai omului care are boala COVID-19 vor fi scoşi din autoizolare după două rezultate negative pentru probele din zilele a 12-a şi a 13-a de autoizolare la domiciliu.

Caz probabil de infectare cu noul coronavirus – definiţie:

Vorbim despre un caz suspect, definit mai sus, pentru care rezultatul testării pentru noul coronavirus SARS-CoV-2, comunicat de laborator, este neconcludent sau la care rezultatul a fost pozitiv la un test pentru pancoronavirusuri, conform Centrului Naţional pentru Supravegherea Bolilor Transmisibile.

Caz confirmat de COVID-19

Vorbim despre un om în cazul căruia rezultatul testării în laborator pentru infecţia cu SARS-CoV-2 este pozitiv, indiferent de semnele şi simptomele clinice ale pacientului.

Aceste definiţii de caz pot fi actualizate în funcţie de cerinţe noi de supraveghere la nivel mondial sau european.

Cine trebuie testat pentru infectarea cu noul coronavirus:

Oamenii care se regăsesc într-una dintre cele trei situaţii care definesc cazul suspect de infectare cu noul coronavirus ar trebui să fie testaţi în laborator, imediat, pentru SARS-CoV-2 (adică noul coronavirus care produce boala COVID-19), potrivit Centrului Naţional pentru Supravegherea Bolilor Transmisibile.

Oamenii care vin din zona roşie de transmitere a COVID-19 vor fi carantinaţi imediat după sosirea în Romania, timp de 14 zile, în spaţiile special destinate în acest scop.
Acestora li se vor recolta probe respiratorii în prima zi, respectiv a 12-a şi a 13-a zi de carantină.

Aceşti oameni vor fi scoşi din carantină după ce au avut două rezultate negative la probele pentru COVID-19 în zilele a 12-a şi a 13-a de carantină,  potrivit metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus care produce boala COVID-19, elaborate de Centrul Naţional de Supravegherea şi Control al Bolilor Transmisibile.

Te-ar mai putea interesa și
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) la uzina sa de la Valencia (Spania), transmite Reuters, relatează Agerpres....
TeraPlast a finalizat preluarea grupului austriac Wolfgang Freiler
TeraPlast a finalizat preluarea grupului austriac Wolfgang Freiler
TeraPlast a încheiat achiziția grupului Wolfgang Freiler, intrând de astăzi în proprietatea pachetului de 100% din capitalul ...
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres în exploatare a României a ajuns la peste 1.091 de kilometri, transmite pe pagina ...
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul însă a scăzut
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul ...
Consiliul director al Grupului Lavazza a aprobat declarațiile financiare consolidate la 31 decembrie 2023 și a anunțat ...