Cine va mai putea trece granița cu țigări cumpărate din Bulgaria. Guvernul pune limite

07 11. 2025
tigari__456789876543_48827700

După ce Guvernul a scumpit masiv țigările pentru că a crescut în mod repetat acciza, consumatorii români  își pot cumpără legal țigări din Bulgaria la prețuri mai mici chiar și cu 12-13 lei pe pachet, dar au intrat în vizorul autorităților. Sau cel puțin unii dintre ei.

Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de act normativ care schimbă Codul Fiscal chiar în această speță

Limita de acum, de 800 de țigări, cu care poți să treci din Bulgaria în România, nu va fi redusă, dar dacă cineva va trece des granița ca să cumpere țigări va fi socotit contranbandist. Cât de des, încă nu știm, pentru că modificarea de Cod Fiscal vizată spune că intratul cu maximum 800 de țigări de persoană (patru cartușe) în țară “este permis doar în măsura în care are caracter ocazional, respectiv nu este realizat în mod repetitiv și sistematic”.

Iar “caracterul ocazional al transportului se stabilește pe baza criteriilor prevăzute prin ordin comun al președintelui Autorității Vamale Române și al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, deci încă nu știm cât de des se va putea face acest lucru.

“Potrivit informațiilor Autorității Vamale Române, la momentul actual, s-a constatat că, în paralel cu contrabanda organizată, s-a accentuat un fenomen cunoscut sub denumirea de „micro-contrabandă”, care implică traversări frecvente ale frontierei interne a Uniunii Europene, în special la granița româno-bulgară, de către persoane care introduc cantități de produse accizabile declarate pentru uz personal, dar care, în realitate, sunt destinate comercializării ilegale”, arată nota de fundamentare a poiectului de act normativ.

“În forma actuală, art. 413 din Codul fiscal permite introducerea în România, dintr-un alt stat membru UE, a unui număr de maximum 800 de țigarete de persoană, fără a specifica un plafon de frecvență al acestor transporturi sau o definiție clară a caracterului ocazional al deplasării în scop personal, acest fapt fiind exploatat în mod sistematic, în special în zonele de frontieră, unde rezidenții organizează multiple deplasări zilnice în Bulgaria, achiziționând legal produse accizabile la prețuri semnificativ mai mici și introducându-le în România cu scopul revânzării neautorizate.

Astfel, prevederea destinată uzului personal este utilizată ca mijloc de acoperire pentru activități comerciale ilegale. Din datele comunicate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în anul 2024, aproximativ 49% din totalul țigaretelor confiscate la nivel național au fost interceptate la frontiera cu Bulgaria, ceea ce indică o zonă de risc fiscal major, cu implicații directe asupra veniturilor bugetului de stat”, se mai arată în document.

 

 

“Prin proiectul de act normativ se propune modificarea art. 413 din Codul fiscal, în sensul introducerii unor prevederi referitoare la caracterul ocazional al transportului de produse accizabile destinate uzului propriu, efectuat de persoane fizice. Totodată, se propune ca, stabilirea caracterului ocazional al transportului să se realizeze potrivit procedurilor aprobate prin ordin comun al președintelui Autorității Vamale Române și al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.