Cine vrea să facă cel mai mare hotel din Poiana Braşov

06 12. 2013
silver_mountain_52314100

Alte 110 apartamente au fost amenajate şi mobilate în proiectul Silver Mountain din Poiana Braşov, aflat în insolvenţă din vara acestui an. Totodată, se va deschide şi restaurantul Everest şi clubul de noapte Ice. 

„Numai investiţia în amenajarea şi mobiliarea celor 110 apartamente, a restaurantului şi a clubului se ridică la peste două milioane de euro. Valoarea totală a proiectului imobiliar, care include 220 de apartamente, depăşeşte în prezent 80 de milioane de euro”, a declarat Remus Borza, practicianul coordonator de la EuroInsol, societatea care se ocupă de reorganizarea companiei. 

Pentru anul viitor s-a anunţat construcţia unui hotel cu înca 600 locuri de cazare, dar şi extinderea serviciilor SPA.

CITEŞTE ŞI Proiectul de lux Silver Mountain a intrat în insolvenţă, cu datorii de peste 80 de milioane de euro

Compania INR Management Real Estate a demarat în 2008 construcția celui mai mare proiect imobiliar din România, estimat la peste 300 de milioane de euro. După moartea de anul trecut a principalului acţionar, Dan Fisher, societatea a făcut obiectul mai multor încercări de executare silită din partea creditorilor BCR şi DITL Brasov. La momentul deschiderii procedurii, societatea înregistra datorii de aproximativ 380 milioane lei.