Cinism : Regimul Assad îşi expune crimele în public

O organizaţie pentru apărarea drepturilor omului care monitorizează evoluţiile din Siria are dovezi despre cel mai cinic masacru în rândul civililor
sanziana.stancu - mar, 06 dec. 2011, 11:04

Într-o piaţă publică din Homs, 34 de cadavre au fost „expuse” de milţiile loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ca „trofeu” al acţiunilor lor criminale, ce urmăresc reprimarea sirienilor ostili regimului dictatorial de la Damasc.

Un martor ocular din cadrul organizaţiei siriene pentru apărarea drepturilor omului, Sirian Observatory for Human Rights, care monitorizează pierderile de vieţi omeneşti din ambele tabere – cea a manifestanţilor anti Bashar şi cea a armatei şi miliţiilor „shabiha” ale preşedintelui – a informat că trupurile neînsufleţite ale civililor sirieni fuseseră aşezate acolo pentru intimidare, piaţa respectivă aparţinând unui cartier din Homs, Al-Zahra, controlat de simpatizanţii lui Assad, scrie The Telegraph, în ediţia online.
După 9 luni de la începutul protestului,  timp în care 4.000 de persoane şi-au pierdut viaţa, regimul de la Damasc continuă să trimită mesaje contradictorii despre strategia sa, în timp ce comunitatea  internaţională îl avertizează cu sancţiuni şi îl izolează din ce în ce mai mult.

Assad nu numai că nu dă vreun semn că ar vrea să renunţe paşnic la putere, ci din contră, este din ce în ce mai agresiv, represiv şi trimite mesaje derutante. De pildă, duminică trimisese o scrisoare către Liga Arabă, prin care o anunţa că primeşte observatori în Siria din partea sa. Prin această strategie, Assad urmăreşte să evite noi sancţiuni din partea Ligii.  
Liga Arabă a impus sancţiuni Siriei săptămâna trecută, după refuzul Damascului de a primi din partea Ligii observatori. Acesta a fost însă numai unul dintre motivele sancţiunilor.

Te-ar mai putea interesa și
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor mai pregătite destinații pentru outsourcing bazat pe inteligență......
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că ...
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...