Cinteză: Anchetele Parchetului sunt binevenite, dar sunt consecinţa sesizărilor de la bănci şi BNR

Anchetele Parchetului sunt binevenite şi vor descuraja pe cei tentaţi să comită astfel de fapte, a căror verificare nu intră în competenţa supravegherii BNR, dar ele sunt urmarea sesizărilor transmise de băncile în cauză şi chiar de BNR, afirmă directorul Supravegherii BNR, Nicolae Cinteză.
Economica.net - vin, 14 dec. 2012, 13:32
Cinteză: Anchetele Parchetului sunt binevenite, dar sunt consecinţa sesizărilor de la bănci şi BNR

„În legătură cu recentele evenimente privind fraude identificate în băncile româneşti, precizez că Banca Naţională a României, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit printr-un sistem de norme şi indicatori de prudenţă bancară care este urmărit atât la nivel individual, cât şi consolidat sau subconsolidat”, a declarat Cinteză pentru MEDIAFAX.

BNR, respectiv Direcţia Supraveghere, nu are prerogative legale pentru a verifica modul în care au fost acordate creditele sau cum au fost respectate normele proprii de creditare.

„Practicile internaţionale în domeniu nu converg către un regim în care autoritatea de supraveghere să asigure un supraveghetor pentru fiecare funcţionar bancar angajat în activitatea de creditare, pentru simplul motiv că, pe de o parte, sistemul ar fi ineficient, iar pe de altă parte s-ar sufoca şi concurenţa între bănci. În sistemul bancar românesc sunt 62.400 salariaţi, care-şi desfăşoară activitatea în 5.766 de unităţi”, a arătat oficialul băncii centrale.

Cu toate acestea, ori de câte ori au existat indicii privind posibile fapte penale, Direcţia Supraveghere din BNR a informat în termen organele abilitate.

„Referitor la cele două bănci în discuţie, trebuie spus că în plus faţă de plângerile penale făcute de acestea, Direcţia Supraveghere din BNR a sesizat organele abilitate ale statului asupra suspiciunilor privind autenticitatea unor documente prezentate de clienţii Volksbank încă din luna noiembrie 2009”, a menţionat Cinteză.

De asemenea, în ceea ce priveşte suspiciunile privind activitatea de creditare din BRD, în paralel cu banca păgubită, Direcţia Supraveghere BNR a informat Parchetul în luna mai 2011.

„Apreciez că recentele anchete desfăşurate de Parchet sunt binevenite şi se constituie într-un factor descurajator pentru cei tentaţi să comită astfel de fapte, dar trebuie să reamintim că sunt consecinţa sesizărilor efectuate în primul rând de bănci şi, atunci când a fost cazul, şi de BNR”, a încheiat Nicolae Cinteză.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că DIICOT i-a reţinut pe Ioan Creştin şi Marius Locic în dosarul fraudelor bancare, pe lângă aceştia mai fiind încarceraţi, pentru 24 de ore, trei directori de bănci, doi notari şi doi evaluatori.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au emis 20 de ordonanţe de reţinere, pentru 24 de ore, şi 21 de ordonanţe de obligare de a nu părăsi ţara, pentru 30 de zile, au precizat sursele citate.

Anchetatorii au făcut, joi, 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiciul fiind de 85 milioane de euro.

Volksbank a anunţat joi că, în dosarul DIICOT privind fraude bancare în valoare de 85 milioane de euro, a sesizat autorităţile încă din mai 2010 pentru credite obţinute în baza unor documente falsificate şi că expunerea băncii este de doar 8 milioane de euro.

BRD a comunicat vineri că a descoperit cu câteva luni în urmă câteva scheme de finanţare ilegală şi a sesizat organele penale, după care a întărit sistemele de control şi a desfăcut contractele de muncă ale salariaţilor care nu au respectat normele şi procedurile interne.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...