Ciobanii din Botoșani amenință că vin să protesteze la București cu remorci încărcate cu bălegar și cisterne cu lapte

Crescătorii de oi din Botoşani anunţă reluarea protestelor pentru a determina Guvernul să intervină urgent pentru soluţionarea problemelor majore cu care se confruntă sectorul ovin din România, a declarat, joi, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei Moldoovis, Ionică Nechifor.
AGERPRES - J, 13 aug. 2026, 17:01
Ciobanii din Botoșani amenință că vin să protesteze la București cu remorci încărcate cu bălegar și cisterne cu lapte

El atrage atenţia că fermierii din Botoşani, alături de colegii lor din întreaga ţară, vor merge la Bucureşti cu remorci încărcate cu bălegar, dar şi cu cisterne cu lapte amestecat cu aracet.

„Reluăm demersurile, până le epuizăm. De data asta ducem utilaje, bălegar, lapte cu aracet, piei de oaie, coarne de oi. Ne pregătim din timp, pentru că nu ne bagă în seamă”, a afirmat Nechifor.

Declaraţia este făcută cu o zi înainte de întâlnirea pe care crescătorii de ovine şi caprine din România o vor avea la Sibiu cu vicepremierul Tanczos Barna.

„Mâine ne întâlnim la Sibiu cu vice-primministrul Barna. În funcţie de ce se discută acolo, vom lua o decizie. Am avut propunerea de a participa şi preşedintele ANSVSA , Alexandru Bociu, dar am refuzat prezenta acestuia. Dacă venea, nu ne prezentam noi. Prin urmare, domnul Barna a luat act de solicitarea noastră şi o să ne întâlnim fără preşedintele Bociu, care, în opinia noastră, nu mai prezintă nicio garanţie pentru oieri”, a adăugat Nechifor.

Crescătorii de oi solicită Guvernului să stabilească şi să pună în aplicare un plan naţional clar pentru controlul şi eradicarea pestei micilor rumegătoare (PMR), cu obiective, termene şi criterii transparente de evaluare.

De asemenea, ei cer Executivului să utilizeze toate instrumentele instituţionale pentru reluarea fluxurilor comerciale cu ovine, atât pe piaţa intra-comunitară, cât şi în relaţia cu ţările terţe.

Sursa foto: Facebook.com/agrointeligenta

Te-ar mai putea interesa și
Cum au salvat bulgarii de la moarte o fabrică veche de peste 150 de ani
Cum au salvat bulgarii de la moarte o fabrică veche de peste 150 de ani
Cea mai veche fabrică de locomotive şi vagoane din Bulgaria, înfiinţată în 1866, a fost transformată într-un centru industrial, feroviar şi tehnologic modern în Ruse, în urma unei......
Nouă centrală electrică operațională în București. Urmează să ia licența în câteva zile
Nouă centrală electrică operațională în București. Urmează să ia licența în câteva zile
O nouă centrală electrică pe gaze, de dimensiuni mici, urmează să intre în exploatare comercială. Are 3 MW și e este ...
O nouă lovitură pentru Anima Wings. După Banca Transilvania, încă o companie anunță că își se retrage din acordul de investiții cu operatorul aerian
O nouă lovitură pentru Anima Wings. După Banca Transilvania, încă o companie anunță că își se retrage din acordul ...
Societatea EVERGENT Investments, fosta SIF Moldova, a anunțat astăzi investitorii și acționarii de la Bursa de Valori ...
CJ Vâlcea alocă 6,5 milioane de lei Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru ca locuitorii municipiului să nu rămână fără apă caldă și căldură
CJ Vâlcea alocă 6,5 milioane de lei Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru ca locuitorii municipiului să nu rămână fără ...
Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea a alocat vineri, în şedinţă extraordinară, peste 6,5 milioane de lei, bani proveniţi ...