Ciolacu: 99% din revendicările fermierilor au fost rezolvate. La transportatori avem negocieri la RCA şi acciza la motorină

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că 99% dintre solicitările fermierilor au fost rezolvate, menţionând că, în privinţa transportatorilor, sunt negocieri în continuare privind RCA şi acciza la motorină.
AGERPRES - mar, 16 ian. 2024, 06:18
Ciolacu: 99% din revendicările fermierilor au fost rezolvate. La transportatori avem negocieri la RCA şi acciza la motorină

„Aproape 99% dintre solicitările de la Ministerul Agriculturii s-au închis. Ce îmi este mie ciudă este că 90% dintre ele erau bugetate pe anul în curs. Era normal că nu am avut timp, niciun ministru nu putea să aibă timp în trei zile, patru zile să le şi promoveze ca hotărâri de guvern sau ordonanţe sau, dacă e nevoie de legi, în Parlament. (…) După întâlnirile de astăzi de la minister cu protestatarii, au fost întâlnirile de ieri cu protestatarii din stradă, au fost astăzi cu marile asociaţii, deci pentru prima oară s-au luat în vedere ambele categorii, şi marii fermieri şi micii fermieri, toate problemele au fost rezolvate, şi cu creditarea şi cu subvenţionarea pe care o avem la motorină, care e de 1,63, anul trecut chiar a fost cu încă 2 lei la 50% din consum”, a afirmat Ciolacu, la Antena 3 CNN, scrie Agerpres.

El a explicat că anul trecut Ministerul Agriculturii a dat ajutoare de stat aprobate de Comisia Europeană şi o subvenţie de aproape 3 miliarde de euro, iar anul acesta, cu IMM Invest, cu facilităţile în investiţiile în procesare, o să fie mult mai mult.

„Sunt îndreptăţiţi să aibă – şi asta am vorbit şi cu Ministerul Transporturilor, s-a vorbit şi la Ministerul Agriculturii – două linii de trafic, una membri ai Uniunii Europene, una membrii non UE. Mai ales că acum am şi reuşit să intrăm în spaţiul Schengen naval şi aerian. În primul rând naval, pentru că este raportul din portul Constanţa. Nu rezolvăm nimic dacă blocăm portul Constanţa. Repet, nici o grână nu se vinde din Ucraina pe teritoriul României. Dacă s-ar fi vândut, am fi ştiut”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Legat de revendicările transportatorilor, premierul a spus că există în continuare negocieri privind RCA.

„Sunt lucruri mărunte acumulate în timp care au creat frustrare mai ales pentru micii transportatori. Au apărut nişte impedimente de a desfăşura activitatea, o hărţuială, până la urmă, căutată de către autorităţi, lucruri pe care le-am îndreptat şi s-a găsit toată deschiderea şi din partea mea. La transportatori avem în continuare această negociere în ceea ce priveşte RCA, unde, în seara asta, din câte ştiu eu, preşedintele ASF a avut discuţii cu anumiţi transportatori şi au găsit anumite amendamente legislative pe care şi le asumă preşedintele ASF. Rămâne ca şi eu să stau de vorbă cu asiguratorii, să vedem limitele în care ne putem încadra şi pe care şi dânşii le pot accepta, un lucru corect. Mi se pare mult cât este RCA-ul acum, chiar dacă avem o incidenţă de aproape 20%, cea mai mare din Europa, de departe, la traficul de camioane, dar împreună încercăm să găsim soluţia cea mai bună”, a adăugat Ciolacu.

În opinia sa, România nu-şi mai permite falimente la firmele de asigurări.

„Am avut vreo şase falimente la firmele de asigurări. Nu pot să vin să plafonez la un preţ convenit de mine şi de dumneavoastră aici, în studio, un preţ pe care piaţa nu-l poate suporta, pentru că bagă acele companii în faliment şi o luăm de la cap. Trebuie să creăm un climat corect, dar sunt mult prea mari, media este în jur de 9.000 lei, se ajungea în urma incidenţelor pe care le-au avut şi la 18.000 – 19.000 lei. Mie mi se pare mult, mai ales la micii transportatori este foarte greu de suportat”, a apreciat Ciolacu.

Premierul a mai menţionat că este posibil ca jumătate din noua acciză la motorină să se întoarcă la transportatori şi la distribuitori.

„A venit acciza la motorină. Ea e prinsă în PNRR. Ce am putut eu negocia cu Comisia este ca această acciză să nu intre de la 1 ianuarie total, să intre în două etape, de la 1 ianuarie şi 1 iunie. Am discutat cu Ministerul de Finanţe, cred că este posibil ca jumătate din noua acciză pe care am introdus-o la motorină s-o putem întoarce tot la transportatori şi la distribuitori, ca subvenţie”, a explicat Ciolacu.

El a susţinut că în următoarele două zile vor fi găsite toate soluţiile.

„Dacă blocăm economia României ce facem? Suntem unul dintre singurele state din Uniunea Europeană care n-au intrat în recesiune. De ce nu am intrat? Pentru că tot deficitul l-am dus pe investiţii, nu pe consum. Dacă vrem din nou să redirecţionăm toţi banii pe consum, România se prăbuşeşte. Am ajuns la un echilibru. Eu am învăţat foarte multe din acest conflict (…). Sunt convins că voi găsi aceste soluţii. Am spus: eu nu-s Ceauşescu, să dau mâine ordonanţe, şi decrete şi decizii. Au intrat în sistemul de transparenţă. Deci la agricultură erau absolut toate programele bugetate, urmau cadrul legislativ, să-şi ia semnăturile de la ministere, de la Consiliul Concurenţei, toate erau în circuit. La Ministerul Transporturilor, poate secretarul de stat care răspunde de Transporturi ar fi trebuit să aibă în vedere aceste reclamaţii care veneau continuu de la transportatori, lucruri în primul şi în primul rând tehnice”, a spus premierul.

Ciolacu este de părere că „astfel de lucruri sunt căpuşate politic”.

„Marile probleme din cerinţe au fost rezolvate la agricultori şi la transportatori. Întotdeauna astfel de lucruri sunt căpuşate politic, dar nu vreau să mă plâng de acest lucru, pentru că suntem într-un an electoral, sunt toate alegerile, nu judec şi nu condamn pe nimeni. Ce îmi pare rău e că n-am avut acest dialog”, a mai spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu îl susține pe Mugur Isărescu pentru încă un mandat la șefia BNR
Ciolacu îl susține pe Mugur Isărescu pentru încă un mandat la șefia BNR
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale, din motive de stabilitate, potrivit unei declarații făcute la Prima TV...
Ministrul german de Finanțe, Christian Lindner: Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică
Ministrul german de Finanțe, Christian Lindner: Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia ...
Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul ...
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță, fondator și CEO Hils Development, spune că în următoarele luni, prețurile la locuințe vor crește. ...
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa ...