Ciolacu: Avem în plan ca până la sfârşitul anului să avem o aderare completă la Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Timişoara, la inaugurarea unui terminal al Aeroportului Internaţional, că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului.
AGERPRES - vin, 29 mart. 2024, 13:10
Ciolacu: Avem în plan ca până la sfârşitul anului să avem o aderare completă la Schengen

Ciolacu a punctat că pentru îndeplinirea obiectivelor majore de ţară este nevoie de stabilitate şi de o voce unitară în jurul proiectelor.

„Şi iată, am reuşit ca de la 31 martie să avem Schengen aerian şi Schengen maritim. Este un prim pas, care ne confirmă că suntem pe un drum ireversibil, este o victorie a României, a tuturor celor care au crezut în acest proiect şi vă asigur că avem în plan ca până la sfârşitul anului să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru. Pentru ca acest lucru să poată fi îndeplinit, trebuie însă ca interesul românilor şi al României să primeze în faţa orgoliilor politice. Nimic nu se poate construi atunci când este haos şi forţele politice se ceartă între ele. Este nevoie de stabilitate şi de o voce unitară în jurul proiectelor majore de ţară, aşa cum este Schengen, aşa cum anul viitor este proiectul de ridicare a vizelor pentru Statele Unite, aşa cum în 2026 avem proiectul de aderare la OCDE”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă a fost condiţionată intrarea completă în Schengen de rămânerea actualei coaliţii la guvernare, prim-ministrul a răspuns că nu a pus nimeni o asemenea condiţie, menţionând însă că în ţările cu stabilitate politică este un ritm accelerat de dezvoltare.

„Nu, nu, haideţi, nu, n-au legătură (n.r. păstrarea actualei coaliţii de guvernare şi intrarea completă în Schengen). Este evident, uitaţi-vă şi la alte ţări, unde există stabilitate politică, există un ritm accelerat de dezvoltare. Avem cele mai mari provocări, în afară de reformele din PNRR, avem cele mai mari sume de investit într-o perioadă scurtă. De exemplu în PNRR avem doar până în 2026, exerciţiul financiar este mai lung. E nevoie de parteneri de dialog. Am reuşit să intrăm cu dreptul în spaţiul Schengen. Avem drept de vot, alături de celelalte ţări membre ale spaţiului Schengen. Mai avem un singur pas de făcut şi avem un plan foarte clar în timp şi spaţiu pentru ca până la sfârşitul anului să intrăm în spaţiul Schengen terestru. Dar nu a pus nimeni o condiţie”, a declarat prim-ministrul.

Ciolacu a subliniat că România este în prezent într-o perioadă de dezvoltare, cu investiţii în toate judeţele şi investiţii majore în infrastructură.

„Este evident că toată România în acest moment a intrat într-o perioadă de dezvoltare, indiferent de ce judeţ vorbeşti, indiferent în ce zonă a României te deplasezi, se văd construcţii majore în infrastructură, iar prin programul ‘Anghel Saligny’ în fiecare comunitate. Este pentru prima oară când avem trei programe, un program naţional din bugetul de stat, avem investiţiile din PNRR şi, nu în ultimul rând, investiţiile din noul exerciţiu financiar. În vechiul exerciţiu financiar am reuşit, iarăşi, pentru prima oară, o absorbţie de 96%. Toate aceste lucruri sunt posibile numai când ai stabilitate politică”, a adăugat Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a participat vineri la inaugurarea unui nou terminal de plecări externe al Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, la eveniment fiind prezenţi, de asemenea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea finaliza anul acesta și prima investiție în Miami. ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...