Ciolacu: Dacă nu se încheie discuţiile, ca premier îmi voi asuma răspunderea în Parlament pe legea pensiilor speciale

09 05. 2023
Ciuca si Ciolacu

„M-am lămurit cu un lucru. Dacă până îmi termin mandatul de preşedinte al Camerei nu se încheie cu raportul Băncii Mondiale, să ştim cum trebuie, şi cu negocierile de la Comisie, să ştim exact cum trebuie să modificăm cu amendamente deja proiectul trecut prin Senat, atunci, ca şi prim-ministru, am dreptul constituţional să vin cu o lege de asumare a răspunderii în Parlamentul României. Ca să nu pierdem jalonul şi timpul în care trebuie să îndeplinim acest jalon pentru cererea de plată nr 3. Atunci când preiei lucrurile, preiei şi cu activ şi cu pasiv. Un lucru neîndeplinit, ca să se îndeplinească mai repede, voi veni cu o lege de asumare”, a afirmat Ciolacu la Parlament, întrebat despre eliminarea pensiilor speciale.

Legat de interzicerea cumulului pensiei cu salariul, Ciolacu a spus: „Sunt ferm convins că va veni la pachet cu pensiile speciale şi această decizie”.

Marcel Ciolacu a mai spus că nu este nimeni de vină pentru situaţia privind reforma pensiilor speciale.

„Nu este nimeni devină. Suntem în perioada de îndeplinire a jalonului şi îl vom îndeplini. România nu trebuie să piardă şi românii nu trebuie să piardă niciun euro din cauza neîndeplinirii acestui jalon. V-am spus că vin cu o lege de asumare a răspunderii în Parlamentul României”, a adăugat Ciolacu.

Despre posibilitatea ca această lege să fie contestată la Curtea Constituţională, Ciolacu a răspuns: „Vedem cine o contestă. Sunt ferm convins că vom veni cu soluţii şi o vom remedia”.