Ciolacu, după falimentul Euroins: CEC și EximBank au obligația să creeze pârghiile ca statul să poată interveni eficient pentru români şi pentru companiile româneşti

Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, după insolvenţa Euroins, că CEC Bank şi Eximbank au obligaţia să creeze pârghiile necesare pentru ca statul român să poată interveni eficient pentru români şi pentru companiile româneşti.
News.ro - vin, 17 mart. 2023, 19:30
Ciolacu, după falimentul Euroins: CEC și EximBank au obligația să creeze pârghiile ca statul să poată interveni eficient pentru români şi pentru companiile româneşti

El a mai spus că social-democraţii vor veni în noul program de guvernare cu „patriotismul economic”, deoarece „avem obligaţia ca în această perioadă nu foarte uşoară să apărăm populaţia şi companiile româneşti prin programe”, relatează News.ro.

„Spuneau că nu trebuie să intervenim pe piaţă. Piaţa este liberă. Păi dacă nu reuşeam cu Marian Neacşu să modificăm legislaţia şi să venim cu reglementarea preţurilor la energie, unde era acum România, unde era acum industria românească, unde erau acum românii? Ce criză socială am fi avut în România, dacă am fi aşteptat ca piaţa să echilibreze lucrurile? Nu este adevărat. În momente dificile, în momente de criză, statul trebuie să intervină. Trebuie să reparăm ce am greşit în decursul acestor 30 de ani.

Am vândut toate firmele de asigurări, iar astăzi, când a doua companie intră în insolvenţă, căutăm soluţii şi căutam în continuare vinovaţii. Avem obligaţia, au obligaţia cei de la CEC, de la EximBank să creeze pârghiile de care au nevoie românii ca statul român să poată interveni eficient pentru români şi pentru companiile româneşti. S-a terminat amatorismul. Trebuie în sfârşit să nu mai venim în faţa românilor şi să găsim motive. Ştim cu toţii că au fost crize suprapuse – a fost şi pandemie, este şi război, a fost criză energetică. Românii aşteaptă de la noi nu explicaţii, nu vinovaţii, românii aşteaptă oameni competenţi şi soluţii şi să intervenim rapid, pentru că îşi apără nivelul lor de trai şi modul lor de a trăi”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri la Piteşti, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Argeş.

Marcel Ciolacu a afirmat că poate fi o soluţie plafonarea preţurilor la poliţelor RCA pe o perioadă limitată de timp. „Haideţi să vedem explicaţiile de luni sau poate, până atunci, deja conducerea ASF vine cu propuneri”, a adăugat el.

„Autoritatea de reglementare este ASF. Haideţi să vedem explicaţiile de luni sau poate, până atunci, deja conducerea ASF vine cu propuneri. Nu este prima oară când am această intervenţie. De mai mult timp am spus să fim pregătiţi în cazul în care se repetă o astfel de situaţie. Cred că îngheţarea preţurilor este una dintre soluţii pe o perioadă limitată de timp. Repet, statul neavând o pârghie directă în acest moment”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat vineri la Piteşti, dacă ar putea fi făcută o plafonare a preţurilor la poliţele RCA.

Liderul social-democraţilor a adăugat că în noul program de guvernare va exista ceea ce PSD numeşte „patriotismul economic”.

„Se tot discută cu ce programe vine PSD când se va face rotaţia guvernamentală. Doamnelor şi domnilor, venim cu patriotismul economic. Avem obligaţia ca în această perioadă nu foarte uşoară să apărăm populaţia şi companiile româneşti prin programe. Am identificat deja două domenii – industria alimentară şi industria materialelor de construcţii – două domenii deficitare ale României. Trebuie să venim cu programe de susţinere, acceptate categoric şi de către Comisia Europeană, de dezvoltare a domeniilor esenţiale ale României. Anul 2023, dacă tot avem o alianţă formată din cele mai importante partide ale României, o coaliţie la care a venit şi PSD, cel mai mare partid din România, şi a adus o plus valoare necontestată de absolut nimeni.

Nimeni nu poate să îndrăznească să spună că lucrurile în România merg mai rău de când PSD a luat decizia să se implice în actul guvernamental. Nimeni nu cred că are acest curaj. Diferenţa între cele 8 luni cei aproape 2 ani de guvernare de dreapta e ca de la cer la pământ”, a conchis Ciolacu.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei, anunţă vineri ASF. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii. Între februarie 2020 şi ianuarie 2023, ASF a amendat Euroins cu peste 16 milioane de lei în total, sancţiuni rezultate din 17 acţiuni de control.

Euroins Insurance Group AD (EIG) este unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări care operează în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. Euroins Insurance Group oferă o gamă completă de produse de asigurare, deserveşte peste 4 milioane de clienţi în 14 ţări şi are peste 3.000 de angajaţi.

EIG face parte din Eurohold Bulgaria AD, un mare conglomerat financiar şi energetic care operează în regiune şi activează în domeniul distribuţiei, furnizării şi comerţului cu energie electrică, asigurări, leasing, vânzări de maşini, servicii de investiţii şi management al activelor. Eurohold este listată la Bursa de Valori din Bulgaria şi Varşovia.

În 2021, Eurohold a achiziţionat prin unitatea sa Eastern European Electric Company subsidiarele companiei energetice cehe CEZ Group din Bulgaria, care au peste 3.000 de angajaţi şi deservesc aproape 3 milioane de consumatori din ţară.

Sursa foto: News.ro

Te-ar mai putea interesa și
Valoarea medie a fraudelor autorizate de către posesorii de carduri Revolut a fost de 619 lire sterline (3.570,2 lei) în 2023. De ce trebuie să te ferești ca să nu autorizezi o fraudă
Valoarea medie a fraudelor autorizate de către posesorii de carduri Revolut a fost de 619 lire sterline (3.570,2 lei) în ...
În 2023, sistemele antifraudă ale băncii digitale Revolut au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline, echivalentul a aproximativ 2,8 miliarde de lei, la nivel global. Pentru......
Medicover capitalizează cu peste 27 de milioane de lei Iowemed care are două policlinici în judeţul Constanţa
Medicover capitalizează cu peste 27 de milioane de lei Iowemed care are două policlinici în judeţul Constanţa
ABC Medicover Holdings din Olanda majorează capitalul social al firmei Iowemed cu 27,3 milioane de lei, conform unei decizii ...
Încă 1,9 milioane de euro vor finanța expansiunea retailerului polonez Zabka în România. Compania a numit manager peste operațiunile locale
Încă 1,9 milioane de euro vor finanța expansiunea retailerului polonez Zabka în România. Compania a numit manager peste ...
Retailerul polonez Zabka, care se va extinde pe plan local urmare a intrării în acționariatul distribuitorului autohton ...
Giganții aerului: low-costul bate companiile de linie. Câți pasageri au transportat marile companii din Europa în 2023
Giganții aerului: low-costul bate companiile de linie. Câți pasageri au transportat marile companii din Europa în 2023
Deși blamate de cele mai multe ori, companiile low-cost din Europa transportă mai mulți pasageri decât companiile de ...