Ciolacu: În privinţa Legii pensiilor am intrat într-o procedură alertă. Vreau să fie aplicată de anul viitor

24 10. 2023
pensionari

Şeful Guvernului a precizat că discuţiile cu oficialii Comisiei Europene pe acest subiect au loc în contextul angajamentelor asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar în această săptămână urmează să meargă şi el într-o deplasare la Bruxelles.

„În ceea ce priveşte legea pensiilor, am intrat într-o procedură mai alertă, pentru că nu e prima oară când anunţ, am dori să decuplăm. Ea este în cererea de plată numărul 4, deci nu era o prioritate în acest moment, dar eu aş vrea să fie pusă în aplicare încă de anul viitor. (…) Chiar dacă noi avem gata legea pe 1 ianuarie şi este promulgată, ea nu poate fi aplicată, pentru că e un întreg sistem de pus în aplicare. Deja se fac nişte simulări pe softuri în minister. Am intrat într-o dinamică şi eu cred că avem capacitatea ca un guvern al României să fie eficient.(…) E normal că am trimis un draft la Comisie, este normal ca Comisia să ne dea feedback-ul. De aici o să începem din nou negocierile. Cred că săptămâna aceasta o să ajung şi eu pe la Bruxelles şi o să am o discuţie şi la Comisie. Aşa funcţionează lucrurile, nu e niciun secret. Chiar mă bucur că reuşim totuşi să decuplăm, e Legea salarizării, Legea pensiilor şi reforma fiscală care n-a fost trecută nici de PSD, nici de Ciolacu”, a spus premierul Ciolacu.

Totodată, el a ţinut să sublinieze că prevederi din PNRR au fost ţinute secrete şi el le-a aflat după ce a ajuns în funcţia de premier.

„Ştiţi foarte bine că acel PNRR a fost ţinut la secret. Am aflat mai în detaliu acum, de când sunt premier. Cu adevărat, cerinţele la un prim-ministru social-democrat de la ‘Ciuma Roşie’ sunt urgente şi rapide, chiar după o lună sau două, nu mă deranjează. Vom face faţă „, a mai afirmat şeful Guvernului.