Ciolacu: Luni vom aloca 50 de milioane de lei pentru Complexul Energetic Hunedoara

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că Guvernul va aproba luni, într-o şedinţă extraordinară, alocarea a 50 de milioane de lei pentru a permite continuarea activităţii celor 2.000 de salariaţi din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, urmând în paralel să se deruleze planul privind viitorul Complex Energetic Valea Jiului, scrie Agerpres.
AGERPRES - vin, 29 sept. 2023, 13:42
Ciolacu: Luni vom aloca 50 de milioane de lei pentru Complexul Energetic Hunedoara

Şeful Executivului a făcut declaraţia, vineri, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu reprezentanţii sindicaliştilor de la Complexul Energetic Hunedoara.

” S-au întâmplat repede lucrurile şi am intrat într-un ritm mai alert. Cu certitudine am să fac luni şedinţă extraordinară, doar cu acest punct pe ordinea de zi, să vedem dacă nu o să mai intervină şi alte puncte. Deja, Ministerul Energiei şi-a făcut treaba, Ministerul Finanţelor şi le mulţumesc, domnul ministru mi-a trimis aseară procesul-verbal finalizat, deci, din acest moment, şi dânsul poate face ordonanţa. Începem să devenim o echipă mai ales când oamenii chiar au nevoie de ajutor într-un moment destul de delicat, vorbim de peste 2.000 de oameni”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Premierul a subliniat că în cadrul întâlnirii cu sindicaliştii, preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor şi parlamentari s-a discutat despre proiectele avute în vedere pe zona de energie.

„Ce m-a încântat foarte mult la întâlnire, împreună cu domnul senator şi cu domnul preşedinte Nistor, am început să avem un plan: şi pe energie verde şi pe fotovoltaice şi pe zona de hidro, o să vedem cu proiectele şi pe Fondul de modernizare cum venim. Este pe Tranziţie Justă şi aici domnul preşedinte Nistor a insistat foarte mult, avem peste 500 de milioane de euro, ştiţi bine că încă nu s-au creionat proiectele pe judeţul dumneavoastră şi o să facem o perspectivă şi pe termen scurt, dar cel mai important este perspectiva pe termen lung. Nu este singurul caz din Europa ceea ce se întâmplă în Valea Jiului, dar deja eu plec foarte optimist de aici şi cu domnul preşedinte şi cu reprezentanţii sindicatului ‘Muntele’ că avem un plan. Asta e cel mai important, pe lângă faptul că oamenii îşi vor lua salariile”, a declarat Ciolacu, scrie Agerpres.

El a precizat că urmează să fie alocaţi 50 de milioane de lei din Fondul de rezervă al prim-ministrului, întrebat în acest sens.

„Primii bani, pentru că nu s-a făcut rectificarea, i-am acordat eu din Fondul de rezervă al primului-ministru, respectiv 50 de milioane, urmând pe urmă să intrăm într-o normalitate. Atât am avut, pentru că am mai alocat vreo 100 de milioane din ei să acoperim cheltuielile cu refugiaţii din Ucraina, îi încasăm pe urmă de la Uniunea Europeană, că aşa este procedura, după cum bine ştiţi, întâi cheltui şi pe urmă îi primeşti”, a declarat Ciolacu.

Premierul a precizat că de săptămâna viitoare va începe şi derularea planului cu privire la viitorul Complex Energetic Valea Jiului.

” Eu, părerea mea, că la ce plan ne-am făcut şi cu domnul senator şi cu domnul preşedinte, eu, de săptămâna viitoare şi cu echipa dânşilor începem să lucrăm şi la Ministerul Energiei, şi la Hidroelectrica, şi la Transelectrica. Avem un plan deja bine conturat”, a precizat Ciolacu.

Săptămâna trecută, pe 22 septembrie, Ministerul Energiei a anunţat că iniţiază două Hotărâri de Guvern prin care se alocă 50 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziţia prim-ministrului pentru finanţarea noii companii Complexul Energetic Valea Jiului şi prin care se instituie un Serviciu de Interes Economic General pentru activităţi de punere în siguranţă în mine şi de exploatare a cărbunilor în Valea Jiului.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, pentru prestarea serviciului de interes public de către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA, în lunile rămase ale anului 2023, se va acorda o compensaţie în valoare de 65,8 milioane de lei, suportată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, în vederea susţinerii costurilor unităţilor intrate în proces de închidere, costuri care nu sunt legate de producţia curentă.

Complexul Energetic Valea Jiului SA va prelua în perioada următoare activele funcţionale ale Complexului Energetic Hunedoara SA, iar cei 2.000 de mineri şi personal din Complexul Energetic Hunedoara vor fi angajaţi în noul Complex. Mai mult decât atât, reprezentaţii companiei poartă discuţii cu potenţiali investitori în energia verde pentru a diversifica activităţile de producere a energiei în zonă şi a asigura noi locuri de muncă şi un nivel de trai decent pentru locuitorii Văii Jiului, precizează Ministerul Energiei.

Acestor sume le vor urma aproximativ 300 milioane de lei acordaţi la rectificare, care vor susţine activităţile de producere a energiei pe bază de cărbune, punerea în siguranţă a minelor şi pregătirea pentru tranziţia la alte surse de producere a energiei în zonă.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor de penetrație la Prelungirea Ghencea și......
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că dacă statul român ar fi avut o aeronavă proprie, acum nu ar mai fi ...