Ciolacu: Nu cred că România va avea indicatorii necesari pentru aderarea în zona euro

 Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că România nu va avea indicatorii necesari pentru aderarea în zona euro, iar prioritatea ţării noastre în acest moment este Spaţiul Schengen şi OECD.
AGERPRES - lun, 09 mai 2022, 11:33
Ciolacu: Nu cred că România va avea indicatorii necesari pentru aderarea în zona euro

„Din câte ştiu eu, erau cinci criterii. (…) Când a plecat PSD de la guvernare mai rămăsese un singur criteriu de îndeplinit pentru a accede la zona euro. În acest moment, după cum bine ştiţi şi fără reţinere o spun, după o guvernare de dreapta pe care am resimţit-o cu toţii, ne-am întors iarăşi, două sau trei criterii le-am pierdut. (…) Prioritatea noastră în acest moment este Spaţiul Schengen şi OECD. Cred că sunt două lucruri ambiţioase”, a spus Ciolacu, la sediul central al PSD, întrebat când va adera România la zona euro.

El a adăugat că şi aderarea la zona euro se numără printre priorităţi.

„Este întotdeauna o prioritate (accederea la zona euro – n.r.), dar prioritatea 1 este Spaţiul Schengen. Ca să aderi la moneda euro ştiţi că trebuie să ai anumiţi indicatori. În acest moment, ţinând cont nu numai de ce se întâmplă în România şi de forţele politice din România, ne uităm ce se întâmplă totuşi în Ucraina şi recesiunea din Europa, nu cred că România va avea indicatorii necesari pentru aderarea în zona euro”, a conchis Ciolacu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ministrul apărării bulgar Dimităr Stoianov, la o zi după ce un atac cu......
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...