Ciolacu: Până la 31 august trebuie să finalizăm renegocierea PNRR

Premierul Marcel Ciolacu le-a cerut miniştrilor care coordonează reforme asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să se focalizeze în perioada următoare pe "regândirea de priorităţi şi reajustarea de proiecte" în vederea finalizării până la 31 august a renegocierii PNRR.
AGERPRES - J, 20 iul. 2023, 11:54
Ciolacu: Până la 31 august trebuie să finalizăm renegocierea PNRR

„Avem de asemenea şi alte probleme importante, tot până la 31 august trebuie să finalizăm renegocierea PNRR. Toţi miniştrii care coordonează reforme trebuie să facă un efort pentru a regândi priorităţi şi a reajusta proiecte. Deci vara aceasta, îmi pare foarte rău, nu vom avea concedii. Suntem într-o cursă contratimp să accesăm toţi banii europeni disponibili”, a declarat Marcel Ciolacu în cadrul şedinţei de Guvern.

În cadrul renegocierii se are în vedere, între altele, eliminarea din PNRR a procentului de 9,4% din PIB la pensii.

Pe tema procentului de 9,4% din PIB asumat de cei care au elaborat PNRR pentru România, surse guvernamentale au precizat că premierul Ciolacu doreşte eliminarea acestui procent, urmând ca în paralel să fie finalizată, pentru a fi prezentată şi Comisiei Europene, noua lege a pensiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...