Ciolacu: Sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen aerian şi naval

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, în timpul vizitei pe Autostrada Transilvaniei, că negocierile pentru aderarea României la Spaţiul Schengen aerian şi naval ar putea fi încheiate în următoarele două zile.
AGERPRES - vin, 15 dec. 2023, 12:22
Ciolacu: Sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen aerian şi naval

Premierul a menţionat că negocierile pentru Spaţiul Schengen terestru ar putea fi încheiate anul viitor.

Totodată, Marcel Ciolacu, care a vizitat vineri, împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, tronsonul Cheţani – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania, a punctat că Guvernul urmăreşte finalizarea mai multor lucrări de infrastructură mari până la finalul anului.

„Considerăm că trebuie să venim cu cât mai multe veşti bune, cel puţin în infrastructura mare pentru români, şi cred că săptămâna viitoare vor fi mai multe evenimente în afară de această legătură de fapt între Târgu Mureş şi Cluj. În sfârşit, acest tronson din Autostrada Transilvaniei, săptămâna viitoare avem şi Drumul Expres Craiova-Piteşti, cred că se finalizează şi un tronson de aproape 16,2 kilometri din A0, din Centura Bucureştiului. Este evident că ne pregătim şi, pentru anul acesta, sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen în primul pas, aerian şi naval şi, de asemenea, să finalizăm cât mai mult din infrastructură până anul viitor, domnul ministru şi-a asumat că vom finaliza 250 de kilometri de autostradă şi drum expres şi să ne pregătim şi pentru anul viitor când, de asemenea, sper să terminăm negocierile pentru aderarea de această dată la spaţiul Schengen terestru”, a declarat prim-ministrul.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că tema aderării României la Spaţiul Schengen „rămâne complicată” şi că în acest dosar „mai e mult de negociat”.

El a spus că a avut o întâlnire informală, la invitaţia preşedintei Comisiei Europene, la care au participat cancelarul austriac şi premierul bulgar.

„Negocierea pe Schengen rămâne complicată. (…) A fost o discuţie bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toţii să ne dăm seama că mai este mult de negociat până când ajungem la o concluzie, care este, evident, satisfăcătoare pentru toate părţile. Nu pot să-mi imaginez o decizie care este satisfăcătoare pentru o parte şi complet nesatisfăcătoare pentru altă parte. Nu vreau să intru în detalii, suntem în negocieri, suntem în discuţii, mai e de discutat”, a arătat şeful statului.

Întrebat dacă varianta intrării României în Schengen cu spaţiul aerian rămâne una viabilă, Iohannis a răspuns: „Mai e mult de negociat”.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Digitalizarea procedurilor de reglementare şi introducerea unor garanţii financiare obligatorii pentru activităţile cu riscuri relevante sunt printre măsurile care vizează modernizarea......
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol şi gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 ...
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă ...
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...