Ciolacu spune că ar trebui ca în coaliţie să se elaboreze un alt act normativ privind compensarea facturilor la energie şi gaz

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că în coaliţia de guvernare ar trebui găsită o altă modalitate de compensare a facturilor la energie şi gaze, pentru că actuala lege este ineficientă şi nu poate fi pusă în aplicare.
AGERPRES - mie, 05 ian. 2022, 08:35
Ciolacu spune că ar trebui ca în coaliţie să se elaboreze un alt act normativ privind compensarea facturilor la energie şi gaz

Întrebat, la Antena 3, dacă în coaliţia de guvernare s-a găsit instrumentul potrivit pentru ca românii să facă faţă creşterii preţurilor la energie electrică şi gaz, Ciolacu a spus: „Funcţionăm pe o lege propusă de actualul ministru, din punctul meu de vedere ineficientă, ea neputând fi pusă în aplicare, cea cu plafonarea şi cu compensarea facturilor. Ar trebui cât mai curând să avem o şedinţă de coaliţie şi să venim cu alt act normativ, ori prin ordonanţă, ori facem sesiune extraordinară la Parlament şi venim cu el, atât în privinţa persoanelor fizice, cât şi a companiilor româneşti, fiindcă ele nu mai sunt competitive la aceste preţuri. Totul este în lanţ, pentru că nemaiavând producţie, nu mai ai export, nu mai ai venituri, se ajunge la şomaj. Ce mă bucur este faptul că am reuşit să introducem de la început acel pachet social care are o destinaţie aproape 10 milioane de români şi am anticipat într-un fel ce se va întâmpla în luna ianuarie”.

El a adăugat că este necesară o şedinţă de coaliţie la care să participe ministrul Energiei şi în care să fie găsită altă modalitate de compensare, mult mai uşoară şi mai accesibilă atât companiilor, cât şi populaţiei.

„Am văzut că în anumite zone ale Europei au fost mai pregătiţi, ştiţi că a existat un fond de dezvoltare şi există, pe care România putea să îl acceseze de acum doi ani. Doar 10 state din Europa au avut acces la acest fond care era destinat către zona de energie. Mai sunt companiile româneşti; aş vrea şi eu să ştiu şi să am explicaţiile de la directorul de la Romgaz de ce nu a fost pregătit pentru această criză şi de ce nu avem extracţiile pe care le aşteptăm de la Romgaz. (…) Când accepţi să fii un director la o asemenea companie, de o asemenea importanţă cum e Hidroelectrica, vreau şi eu să ştiu ultimele investiţii şi de la Romgaz şi de la Hidroelectrica. Dorim şi noi să avem aceste informaţii. Suntem de o lună la guvernare, încă funcţionăm şi încă lucrăm cu materialul clientului”, a afirmat Ciolacu.

Te-ar mai putea interesa și
Curs valutar. Euro bate toate recordurile în 2026. Un curs de 5,2 lei este foarte probabil. Impozitul pentru marile companii(IMCA), lovește direct în cei mai săraci români-CFA
Curs valutar. Euro bate toate recordurile în 2026. Un curs de 5,2 lei este foarte probabil. Impozitul pentru marile companii(IMCA), ...
Potrivit ulitimelor sondaje CFA România, cursul leu-euro ar putea depăși nivelul de 5,2 lei, după cum arată Alexandra Smedoiu, vicepreședinte CFA. Specialiștii CFA arată totodată că......
Ministrul Energiei promite prețuri mai mici la benzină și motorină: Nu voi permite, de Sărbători. Ce s-a întâmplat între timp cu prețurile carburanților
Ministrul Energiei promite prețuri mai mici la benzină și motorină: Nu voi permite, de Sărbători. Ce s-a întâmplat ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că s-a asigurat ca preţurile la benzină şi motorină să nu crească în această ...
ULTIMA ORĂ. Acord în coaliție. Reformă fără tăieri de salarii, se taie din cheltuieli. Când crește salariul minim-Oficial
ULTIMA ORĂ. Acord în coaliție. Reformă fără tăieri de salarii, se taie din cheltuieli. Când crește salariul minim-Oficial
Coaliția de guvernare a ajuns, în sfârșit, la consens, după discuții de luni privind tăierile din administrație și ...
UE anunță investiții de 1,8 miliarde euro în energie, inclusiv în România
UE anunță investiții de 1,8 miliarde euro în energie, inclusiv în România
Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii au anunţat, joi, plata a 1,8 miliarde euro din Fondul pentru modernizare ...